Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker puse în joc ieri, de peste 10 milioane de lei şi, respectiv, peste 11 milioane lei, nu au fost câştigate, după ce la Loto au fost extrase numerele 6, 19, 47, 9, 31 şi 36, iar la Joker - 26, 20, 41, 14, 27 şi 16, potrivit site-ului Loteriei Române. Reportul categoriei I la Loto 6/49 a ajuns astfel la 10.637.102,28 lei. La categoria a II-a (cinci numere ghicite din şase) a jocului 6/49 s-au înregistrat 12 câştiguri a câte 21.417,49 lei. Categoria I a jocului Joker are acum un report de 11.155.050,62 lei. La acest joc nu s-a câştigat nici premiul categoriei a II-a. Premiile categoriei I nu au fost acordate, ieri, nici la Noroc, Loto 5/40, Noroc Plus şi Super Noroc. La Loto 6/49, premiul categoriei I a fost acordat ultima dată în 2 februarie, când un jucător din Galaţi a câştigat peste 3,4 milioane de lei.