Numirea premierului, scânteie politică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Băsescu vs. USL

Numirea premierului, scânteie politică

Politică 19 Noiembrie 2012 / 00:00 304 accesări

DISPUTĂ Conducerea USL nici nu concepe să nu-l pună premier pe Victor Ponta, cu toate că Traian Băsescu a lăsat de înţeles în declaraţiile sale că ar prefera pe altcineva la cârma Guvernului după 9 decembrie. Suspicios pe faptul că şeful statului va ignora o eventuală majoritate a USL după alegerile parlamentare, copreşedintele USL şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că, în situaţia în care preşedintele nu-l va desemna din nou premier pe Victor Ponta, ar fi un „comportament deviant din punct de vedere politic din partea şefului statului, care exercită ilegitim şi ilegal funcţia de preşedinte al României”. „Discutăm mereu varianta în care Băsescu ar ignora rezultatul acestor alegeri şi nu mi se pare normal. Noi am spus de mai multe ori că vom acţiona cu foarte multă hotărâre în baza mandatului pe care-l vom avea de la cetăţeni, dacă îl vom avea, de majoritate absolută în Parlament şi vom face în aşa fel încât să fie respectată. Este obligaţia noastră, dar nu are rost să vorbim la nesfârşit ce s-ar întâmpla dacă Băsescu s-ar comporta aberant, anormal, asta se cunoaşte”, a afirmat preşedintele PNL.

ÎNCREZĂTORI ÎN VICTORIE Pe de altă parte, liderul liberal este convins de faptul că USL va câştiga detaşat alegerile parlamentare, Antonescu declarând că USL va beneficia în urma alegerilor parlamentare de cea mai largă majoritate din ultimii 20 de ani în Legislativ. „Fără îndoială, USL va câştiga voturile oamenilor pentru Parlament. Sunt sigur de asta”, a spus Antonescu. De asemenea, liderul PNL a mai spus că premierul Victor Ponta „va avea în spatele său cea mai mare putere politică democratică, legitimă, adică cea mai mare susţinere parlamentară de după 1990”. „Şi marea noastră miză, a tuturor, e ce vom reuşi să facem cu această putere”, a adăugat el.



12