Nuntă de cinci milioane de lire pentru fiica patronului Formulei 1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nuntă de cinci milioane de lire pentru fiica patronului Formulei 1

Monden 29 August 2011 / 00:00 488 accesări

Fiica patronului Formulei 1, miliardarul Bernie Ecclestone, Petra şi-a serbat căsătoria cu omul de afaceri James Stunt în castelul Odescalchi, din localitatea italiană Bracciano, care a găzduit şi nunta lui Tom Cruise cu Katie Holmes. Petrecerea, care a costat nu mai puţin de cinci milioane de lire sterline, a fost unul dintre cele mai aşteptate şi comentate evenimente mondene ale anului, la care au luat parte 250 de invitaţi de marcă, printre care şi membri ai familiei regale britanice. Au participat, printre alţii, la somptuoasa petrecere, fostul director sportiv al echipei Renault de F1 Flavio Briatore, fostul şef al echipei Ferrari F1 Jean Todt, moştenitoarea Paris Hilton, împreună cu părinţi şi sora sa, precum şi fosta ducesă de York Sara Ferguson, alături de fiicele sale, Beatriz şi Eugenia.

Mireasa, Petra Ecclestone, în vârstă de 22 de ani, purtând o rochie albă de 100.000 de lire sterline, semnată de creatoarea Vera Wang, a fost adusă la castelul de lângă Roma de tatăl său, într-un luxos Rolls Royce alb condus de un fost pilot de Formula 1. Mirii şi invitaţii lor au fost întâmpinaţi de acordurile muzicale ale unui ansambu al Orchestrei Filarmonice Regale de la Londra, acompaniat de 20 de membri ai Corului Tenebrae, descris drept “unul dintre cele mai mari coruri din lume”. După încheierea ceremoniei religioase, a urmat un mic concert susţinut de tenorul italian Andrea Bocelli, iar primul dans al tinerilor căsătoriţi a avut loc pe acordurile interptretate de Eric Clapton, prieten de familie. Fastuoasa recepţie, care a vut loc în grădinile castelului, a fost organizată de firma Peregrine Armstrong-Jones, care s-a ocupat şi de petrecerea de căsătorie a cuplului Victoria şi David Beckham.



12