DECIZIE Nunta Elenei Băsescu, mezina preşedintelui suspendat Traian Băsescu, va opri timpul în loc la PDL. În ziua acestui mare eveniment, toate problemele României vor dispărea, lumea va cânta şi dansa, iar criza se va evapora. Şi toate acestea pentru că Elena Băsescu şi „Syda” îşi vor pune pirostriile, iar la eveniment toată floarea cea vestită a PDL trebuie să fie fericită şi cu atenţia îndreptată doar către acest moment. În acest sens, organizatorii Şcolii de Vară a tineretului PDL, care are loc an de an la malul mării, şi care anul acesta ar fi trebuit să aibă loc la Eforie, au decis să amâne acest moment important din viaţa tineretului democrat liberal. Motivul pe care Şcoala de Vară de la Eforie a PDL s-a amânat este că nunta EBE-i coincide cu petrecerea de la Snagov a fiicei lui Traian Băsescu. Mai mult, fostul ministru al Comunicaţiilor, Răzvan Mustea, a fost nevoit să aleagă ce are întâietate: să coordoneze Şcoala de Vară din postura de şef al Tineretului PDL sau să participe la nunta Elenei Băsescu în postura de naş.
AMÂNARE Evident, nunta era mult mai importantă, iar tineretul democrat nu ar putea fi şcolit în tainele politicii, pentru că toţi greii partidului trebuie să înfulece sarmalele oferite de fata preşedintelui. Şi totuşi, întâlnirea Organizaţiei de Tineret a PDL (OTPDL), programată ca în fiecare an la sfârşitul lunii august - începutul lui septembrie (şi anunţată ca atare săptămâna trecută de către preşedintele PDL, Vasile Blaga), a fost reprogramată pentru perioada 13 - 16 septembrie, doar locul rămânând neschimbat: Eforie.