Nuntă în mijlocul protestatarilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Acord UE de... bună purtare. Deschiderea unui nou capitol al negocierilor de aderare cu Turcia

Nuntă în mijlocul protestatarilor

Externe 26 Iunie 2013 / 00:00 339 accesări

Statele membre ale UE au ajuns la un acord de principiu în vederea deschiderii unui nou capitol în cadrul negocierilor de aderare cu Turcia, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei irlandeze. Miniştrii de Externe UE, reuniţi la Luxembourg, şi-au exprimat acordul pentru deschiderea capitolului 22 privind Politica Regională, în cadrul procesului de negocieri. Însă, ţinând cont de reprimarea recentă a unor manifestaţii împotriva puterii, anunţarea oficială a negocierilor va avea loc abia la toamnă, a precizat oficialul european. Acest anunţ a fost salutat de şeful diplomaţiei turce, Ahmet Davutoglu, şi apare după mai multe zile de tensiuni între Turcia şi Germania, ţara europeană care s-a arătat cea mai reticentă faţă de relansarea, săptămâna aceasta, a procesului de negociere. Miniştrii europeni au ajuns la un compromis, în urma unei noi discuţii telefonice între miniştrii de Externe german, Guido Westerwelle, şi turc, Davutoglu. Negocierile, lansate în 2005, au avansat până în prezent într-un ritm extrem de lent, doar capitolul 35 putând fi închis. Ele sunt blocate din cauza problemei din Cipru şi a ostilităţii mai multor state europene faţă de Turcia.

NUNTĂ ÎN PIAŢA TAKSIM Doi tineri, Barish şi Derya Demirici, amândoi profesori, s-au căsătorit duminică în piaţa Taksim din Istanbul, în mijlocul protestatarilor antiguvernamentali, relatează „Huffington Post”. „Am participat la această mişcare de la început. Ne-am oprit doar pentru a ne căsători. Acum vom continua să luptăm pentru a ne proteja ţara”, a declarat Barish, citat de CNN. Protestele din Turcia au început luna trecută, ca o manifestaţie a militanţilor pentru protecţia mediului, dar s-au transformat rapid în demonstraţii împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan. Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa mulţimea şi cel puţin patru persoane au fost ucise. În timpul protestelor din Egipt, din 2011, un cuplu a ales să facă şedinţa foto de nuntă în faţa unui vehicul blindat, iar un altul s-a căsătorit în piaţa Tahrir din Cairo.



12