Cea de-a V-a searã a ediţiei din acest an a Festivalului de Operã, Balet şi Simfonic a adus, joi, pe scena Teatrului Naţional de Operã şi Balet "Oleg Danovski", opera "Nunta lui Figaro". Opera în patru acte, scrisã de compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart, i-a avut în distribuţie pe Ştefan Popov (Bucureşti), Rãzvan Georgescu (Braşov), precum şi pe artiştii Companiei de Operã şi Simfonic, Elena Rotari, Mãdãlina Diaconescu, Lucia Mihalache, Doru Iftene, Constantin Acsinte, Gabriela Dobre, Bogdan Secula, Laurenţiu Severin, Silvia Simionescu şi Mihail Motovilov.
Spectacolul prezintã o poveste de dragoste cu multe încurcãturi, soliştii reuşind, prin interpretare vocalã şi actoriceascã, sã aducã zîmbetul pe buzele publicului. Interpretarea impecabilã a artiştilor, precum şi cea a corului, care au alternat ariile melodioase cu cele ritmate, a reuşit sã încînte spectatorii, care au petrecut cîteva ore minunate în care au uitat de problemele cotidiene. De remarcat este faptul cã, din rîndul publicului au fãcut parte şi numeroşi tineri, care au urmãrit cu interes evoluţia soliştilor. La succesul acestui spectacol grandios a contribuit şi scenografia realizatã de Eugenia Tãrãşescu Jianu, dar şi coregrafia semnatã de Mihail Motovilov.
Opera "Rigoletto" va fi prezentatã, sîmbãtã searã, iar opereta "Ţara surîsului" va fi pusã în scenã, duminicã searã. În perioada 13-19 noiembrie, publicul constãnţean va mai putea urmãri, în cadrul celei de-a XXXII-a ediţii a Festivalului de Operã, Balet şi Simfonic, organizat de Consiliul Judeţean Constanţa şi Teatrul Naţional de Operã şi Balet "Oleg Danovski", spectacolele de balet "Roşu şi negru" şi "Frumoasa din pãdurea adormitã", opera "Tosca" şi concertul "Carmina Burana".