Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis neînceperea urmăririi penale în cazul sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) împotriva deputatului PSD Robert Negoiţă privind completarea inexactă a declaraţiilor de avere, se arată într-un comunicat PSD. Negoiţă afirmă că sesizarea fost constituită „pe un fond politic în care se doreşte deturnarea opiniei publice de la problemele cu adevărat importante şi prin care actuala putere îşi arată capacitatea de manipulare a instituţiilor statului conform bunului plac”. „Solicit demisia întregii conduceri a ANI, care îşi bate joc de oamenii din această ţară, invocând infracţiuni ce nu există, la comanda PDL şi a preşedintelui Băsescu. Este inadmisibil să plătim, în continuare, din banii publici ai contribuabililor, o instituţie care nu este altceva decât o slugă politică, o instituţie de huzur, cu salarii mari, justificate doar prin circul mediatic pe care îl poate face”, a declarat Negoiţă, citat în comunicat. ANI a anunţat că va ataca NUP-ul dat de procurori în cazul lui Robert Negoiţă.