În această dimineață, la ora 6:00, la dispeceratul RAJA s-a primit sesizare potrivit căreia, pe strada Negru Vodă din Constanța, apa nu are presiune. Echipele regiei deplasate la fața locului, pe strada Negru Vodă, aproape de intersecția cu str. Răsuri, a constatat o spărtură la conducta cu diametrul de 200 mm. Inițial, s-a luat decizia remedierii avariei cu conducta sub presiune, dar în urma săpăturilor s-a constatat că unul din tuburile de legătură, situate pe strada Răsuri, în dreptul străzii Negru Vodă, este fisurat pe o lungime de trei metri, ceea ce necesită înlocuirea lui integrală. Din aceasta cauză, a fost sistată alimentarea cu apă, astăzi, între orele 8:30 - 13:00, fiind afectați toți consumatorii din cartierul Coiciu. Deoarece în ultima perioadă s-au constatat mai multe avarii pe acest segment, dar și pentru că, în acea zonă, conducta de alimentare cu apă are o vechime de peste 60 de ani, SC RAJA SA a decis înlocuirea ei pe o lungime de aproximativ 200 metri. Lucrarea va începe marți, 2 decembrie. Investiția, de peste 500.000 lei, va fi asigurată din fonduri proprii RAJA.