Apariţia unei balene gri în apele Israelului îi uimeşte pe oamenii de ştiinţă pentru că imensul mamifer n-a mai fost zărit în afara Oceanului Pacific de câteva secole. Balena, reperată prima dată în Marea Mediterană, în dreptul oraşului Herzliya, a parcurs probabil mii de kilometri din Pacificul de Nord, în căutare de hrană. „Este un eveniment incredibil, una dintre cele mai importante depistări de balenă înregistrate vreodată”, comentează Aviad Scheinin, preşedintele Centrului de cercetări şi asistenţă pentru mamiferele marine din Israel.
Lucrul care a uimit întreaga comunitate de cercetători este că nu au mai existat balene gri în Atlantic din secolul al XVIII-lea. Balenele gri trăiesc în prezent în zonele de est şi vest ale Pacificului de Nord. Se pare că balena, un mascul matur, având o lungime de 12 metri şi o greutate de circa 20 de tone, a intrat în Atlantic prin trecătoarea Nord-Vest, un pasaj maritim care leagă Pacificul de Atlantic printre insulele arctice din Marele Nord canadian, de obicei acoperit de gheaţă, ajungând apoi în Marea Mediterană. În mod normal, balenele gri pleacă în luna octombrie din nord-estul Pacificului, îndreptându-se spre sud, spre apele calde ale Golfului Californiei, un drum dus-întors de cel puţin 5.000 de kilometri.