O baltă din Medgidia, măr al discordiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O baltă din Medgidia, măr al discordiei

Administrație 20 Octombrie 2010 / 00:00 2088 accesări

Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă în cadrul Consiliului Local Medgidia priveşte concesionarea unei bălţi în vederea amenajării unei baze piscicole pentru pescuit. Proiectul, care a fost respins iniţial în şedinţa ordinară din 30 septembrie, a fost admis în şedinţa extraordinară de vineri seara a Consiliului Local. Numai că propunerea primarului de a concesiona balta nu a fost acceptată de consilierii PDL şi PSD, care au spus că primarul vrea să concesioneze balta în favoarea unui consilier local al PNL. “Dacă mai existau dubii asupra atitudinii primarului Iordache, legată de interesele şi necesităţile comunităţii, acestea s-au spulberat în şedinţa din 15 octombrie”, a subliniat conducerea social democrată din Medgidia într-un comunicat de presă. „În fapt, sedinţa a avut cinci puncte, dintre care patru au avut ca subiect „aprobarea tranşelor” din datoria pe care acesta o are către doi dintre cei mai apropiaţi susţinători în campania electorală. Unul dintre acestea este concesionarea canalului vechi pentru realizarea unui obiectiv de agrement, o afacere profitabilă, care se va dezvolta cu sprijinul substanţial al primarului Iordache şi al consilierilor PNL, bineînţeles pe bani cât mai puţini”, se arată în comunicatul PSD Medgidia. În replică, primarul Marian Iordache a spus că, prin concesionarea acestei bălţi, se urmăreşte asigurarea unei investiţii din surse private, crearea de locuri de muncă, curăţarea, amenajarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu din zona Canalului Dunăre - Marea Neagră, dezvoltarea reţelelor de utilităţi publice, publicitatea privind existenţa unui nou obiectiv turistic. „Valoarea redevenţei de pornire a licitaţiei s-a stabilit de la suma de 9.900 lei. Durata concesiunii este de 25 de ani, astfel încât investiţiile efectuate de concesionar să poată fi amortizate, iar pentru executarea investiţiei, concesionarul va realiza un PUZ cu denumirea „Bază piscicolă pentru pescuit sportiv”, a declarat primarul. El a adăugat că s-a creat o mare gălăgie în jurul acestui subiect. „Balta nu este concesionată în mod direct, aşa cum insinuează unii. Atribuirea bălţii se va face prin licitaţie deschisă, la care trebuie să fie, obligatoriu, cel puţin trei oferte. Aşa că, cine vrea să participe, poate să se înscrie”, a mai spus Iordache. Balta măsoară 19,8805 hectare de teren şi face parte din domeniul public al municipiului Medgidia.



12