În 2009, Biblioteca Judeţeană (BJ) „Ioan N. Roman” se număra printre cele 12 biblioteci din ţară care reuşeau performanţa de a fi selectate în programul „Biblionet - Lumea în biblioteca mea”, la care au aplicat 31 de instituţii judeţene dintre cele 41 existente la nivel naţional. De la implementarea programului, în 2011, şi până în prezent, peste 600 de persoane au fost iniţiate în tainele utilizării computerului. Dăruirea bibliotecarilor formatori nu a fost niciodată trecută cu vederea, dimpotrivă, ea a fost răsplătită. Acest lucru s-a întâmplat chiar în aprilie, când au fost desemnaţi câştigătorii primei ediţii a Concursului „Trainerul Anului 2013”, organizat de Grupul de Lucru pe Training (GLT) şi de echipa „Biblionet”.
RECOMPENSĂ Dintre cele cinci premii acordate, două au ajuns la Constanţa. Astfel, bibliotecara Liliana Stamate, de la BJ „I.N. Roman”, a fost desemnată „Bibliotecarul trainer al anului 2013”, la fel ca şi colega ei Margareta Tătăru, de la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea. Câştigătoarele au fost desemnate prin votul reprezentanţilor ţărilor cu programe „Global Libraries”, Turcia, Polonia şi Moldova. „Bibliotecarul trainer al anului 2013 este cel mai important titlu, care se acordă pentru întreaga activitate dedicată formării. Unul dintre criterii pentru acordarea acestui premiu a fost cel mai mare număr de utilizatori din ţară - 220 - în cadrul cursului de iniţiere în IT, dar şi faptul că Centrul de Formare „Biblionet“ al BJ a funcţionat ca un serviciu permanent, în tot anul 2013. De asemenea, am creat un curs nou, „Vorbitul în public”. Îi mulţumesc în mod deosebit directorului BJ, Cornelia Pariza, pentru că a susţinut permanent activităţile din cadrul Centrului de Formare „Biblionet“ şi pentru că a sprijinit dezvoltarea mea profesională prin participarea la astfel de evenimente”, a spus bibliotecara Liliana Stamate. Premiul constă în participarea la Atelierul de dezvoltare profesională „Silver Stories”, care va avea loc la Copenhaga, în perioada 11-15 mai. Activitatea din capitala Danemarcei are ca temă incluziunea imigranţilor/minorităţilor, prin crearea de povestiri digitale.
ALINA OCHEANĂ, CEL MAI BUN BIBLIOTECAR LOCAL Un alt premiu important al competiţiei Trainerul Anului 2013 a fost acordat Alinei Ocheană, de la Biblioteca Municipală Medgidia, Filiala Nord, care a fost desemnată „Cel mai bun bibliotecar local”. Premierea s-a făcut în urma voturilor acordate filmuleţelor candidaţilor de către participanţii la Conferinţa Internaţională a Bibliotecarilor Traineri, care s-a desfăşurat în prima decadă a lunii aprilie, la Sinaia.
„Biblionet” face parte din programul „Global Libraries”, desfăşurat la nivel mondial, fiind iniţiativa fundaţiei Bill & Melinda Gates, iar administratorul pentru România este International Researches & Exchanges Board (IREX).