Este incredibil ce se întâmplă în România în ceea ce privește soarta pacienților cu hepatita C, în 2015. Specialiștii au depus mari eforturi pentru a depista tratamentele cele mai bune pentru ei, însă acestea se lasă așteptate. Motivul? Valoarea lor este mult prea mare pentru economia firavă a multor țări. România, însă, bate orice record. Suntem campioni în UE, cu o prevalență de 3,23%. Mai exact, potrivit datelor statistice, circa 600.000 de români sunt infectați, din care 80 - 90% în fază cronică.

BOALĂ DE SISTEM Este o boală de sistem, susțin specialiștii, pentru că virusul a fost luat, cu precădere, prin transfuzii. În anul 1989 a fost indentificat virusul hepatitic C (VHC), pentru ca în 1990 să apară primele opțiuni de tratament cu interferon alfa, prin care rata de vindecare este de 10 - 15%, a explicat ieri, în cadrul workshop-ului media ”Hepatita C în România”, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent, conf. univ. dr. Eugen Dumitru, medic primar de gastroenterologie în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Constanța. În 1999, interferonul alfa e combinat cu ribavirina, adică apare terapia dublă, cu rată de vindecare 25 - 30%. În 2000 este aprobat tratamentul cu interferon pegilat, cu rată de vindecare până la 50%. În 2011, bolnavii urmau să primească cea mai bună veste din ultimii ani. În SUA erau aprobate primele antivirale directe pentru a fi folosite în combinație cu interferonul pegilat și ribavirină, adică terapia triplă. Pacienții noștri au fost în extaz atunci când au aflat că tripla terapie vindecă până la 80%. Au așteptat și tot au așteptat terapia revoluționară la acea vreme. Nici în ziua de azi, însă, bolnavii nu au beneficiat de ea. Istoria interferonului urma să ia sfârșit și să pătrundă pe piață un tratament pe care atât bolnavii, cât și medicii l-au așteptat: vindecarea aproape 100%, fără interferon, medicament care dădea numeroase reacții adverse.

PREMIERĂ ÎN LUMEA MEDICALĂ ”Este pentru prima dată în lume când în medicină se vindecă o infecție cronică”, a precizat conf. dr. Dumitru. Bucuria n-a ținut prea mult. Pentru că avem de-a face cu un tratament într-adevăr revoluționar, evident, cineva trebuie plătit cu bani grei. Este vorba despre firmele producătoare, puține la număr până acum. Așa că ele profită din plin și cer sume aproape imposibil de suportat de către sisteme de sănătate cu bugete şi aşa ”bolnave grav”. Costurile pentru pacienți sunt uriașe, așa că introducerea pe piața din România a tratamentelor cu ”interferon free” se tot amână. Apar fel și fel de ipoteze: ba că nu sunt, de fapt, bani, ba că sunt, dar pentru un număr mult prea limitat de pacienți, și atunci apare întrebarea cine va alege pentru viață și cine pentru moarte, ba că la mijloc ar fi unele interese politice. Criteriile pentru selecția pacienților care să beneficieze de tratamentul salvator au fost schițate, însă nimic nu este oficial. Ba că de ele ar beneficia bolnavii în faze grave - F4, ba că cei în faze mai puțin grave - F3. Dar cei mai puțin grav - F1 și F2, dacă sunt puși pe listele de așteptare, tind, încet, dar aproape sigur, către F4. Și tot așa. Este un adevărat lanț vicios. Medicii ar putea fi pasibili de malpraxis pentru că viața pacienților depinde de deciziile lor. Un lucru este cât se poate de cert: cu toții au dreptul la viață, tuturor trebuie să li se ofere șansa de a trăi.

SOLUȚII? Dar, știut fiind faptul că Sănătatea din România are resurse limitate, situație susținută și de analistul economic prof. Mircea Coșea, prezent la întâlnirea cu jurnaliștii de ieri, viitorul bolnavilor noștri este cât se poate de negru. ”Există toată bunăvoința de a achiziționa tratamentul care este considerat un miracol, dar trebuie să recunoaștem că va fi inaccesibil pentru actuala politică medicală. Așa că statul nu trebuie scos din ecuație (...) mai ales că sectorul privat în România este presat de fiscalitate”, a precizat analistul economic. Tot el vine și cu o soluție: consens economic pe termen lung. Pe de altă parte, tot la capitolul soluții, conf. dr. Dumitru nu exclude varianta să se umble la bugetele unor programe de sănătate. ”De exemplu, poate în cazul unui bolnav cu cancer ar putea să se renunțe la un tratament extrem de costisitor care i-ar prelungi viața doar cu câteva zile, până la o lună - două. Acei bani ar putea fi dați bolnavilor cu hepatită C pentru tratamente care-i vindecă 100%”, este doar o părere a conf. dr. Dumitru.

Primii pacienți vindecați la Constanța

Nu demult, într-un studiu au fost introduși 12 pacienți constănțeni care au beneficiat de noua terapie. Rezultatul, potrivit medicului primar de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, totodată rector al Universității ”Ovidius” din Constanța, prof. univ. dr. Sorin Rugină, a avut efectul dorit: vindecare. Profesorul, în prezentarea sa, a trasat viitorul în ceea ce privește accesul la tratament până în 2040 în țara noastră. Astfel, spune el, există 3 scenarii: accesul la tratament este crescut până în 2019; nivelul actual de tratament rămâne constant până în 2040; accesul crescut la tratament (până în 2019) este combinat cu eficacitatea crescută până în 2040. ”Creșterea accesului la tratamente eficiente în România poate reduce numărul actual de morți și costurile sistemului sanitar cu până la 50% până în 2040”, a declarat prof. dr. Rugină, în prezentarea sa.

Cum nu se transmite / evitarea infectării

Prof. dr. Rugină a făcut cunoscute căile prin care nu se transmite boala, și asta pentru că mulți se feresc de bolnavii cu hepatită C în mod incorect. Astfel, boala nu se transmite pe calea aerului (strănut, tuse), prin contact simplu (fără transfer de sânge), prin contact cu obiectele celui infectat, atât timp cât nu au venit în contact cu sângele său sau prin mâncare sau apă. În ceea ce privește evitarea infectării, se știe că nu există un vaccin anti-hepatită C. ”Pentru a evita infectarea: instrumentele de igienă personală rămân personale (trusă manichiură, periuță de dinți etc.); injecțiile se fac doar dacă sunt absolut necesare; acele de seringă trebuie să fie de unică folosință; fără consum de droguri injectabile; fără contact direct, neprotejat cu produse din sânge sau obiecte care au intrat în contact cu sângele; fără contacte sexuale neprotejate cu parteneri necunoscuți”, a precizat profesorul.