O bucurie pentru un suflet de copil

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Sărbători dăruite”

O bucurie pentru un suflet de copil

Eveniment 14 Decembrie 2010 / 00:00 720 accesări

Luna sărbătorilor dăruite continuă la Neptun TV. Acum puteţi deveni ajutoarele Moşului. Nu trebuie decât să citiţi scrisorile copiilor din centrul de plasament Micul Rotterdam şi să le dăruiţi cadourile pe care le aşteaptă. Campania umanitară „Scrisoare pentru Moş Crăciun” derulată de Neptun Tv în parteneriat cu Direcţia pentru Protecţia Copilului se desfăşoară până pe 21 decembrie.

„SCRISOARE PENTRU MOŞ CRĂCIUN”. Dorinţele lor sunt dorinţele copiilor de aceeaşi vârstă. Şi-ar dori în primul rând o familie de sărbători. Dar dacă Moşul nu poate îndeplini chiar toate dorinţele, ei speră să găsească măcar un cadou cu numele lor sub brad. Cei mici îşi doresc dulciuri şi jucării, ca orice prichindel obişnuit. Cei mai mari visează să aibă şi ei măcar o dată unul dintre lucrurile pe care le văd la colegii lor de clasă. Emoţionant este că mulţi micuţi îşi doresc doar ca Moşul să nu uite de ei şi sunt mulţumiţi cu un dar cât de mic. Pe site-urile www.reporterntv.ro şi www.ntvonline.ro puteţi afla tot ce îşi doresc cei 63 de copii din centrul Micul Rotterdam. Dacă vă hotărâţi să deveniţi ajutoarele lui Moş Crăciun şi vreţi să le cumpăraţi celor mici cadourile pe care şi le doresc, totul este foarte simplu. Intraţi pe unul dintre cele două site-uri şi alegeţi o scrisoare sau mai multe. Înainte de a apela la numerele de telefon 0241.488.240 sau 0730707291 pentru a cere mai multe informaţii despre campania „Scrisoare pentru Moş Crăciun”, verificaţi pe site dacă un alt „spiriduş” nu a cumpărat deja cadoul. În fiecare zi, în emisiunile informative Reporter, de la Neptun TV, îi veţi putea cunoaşte pe copii şi veţi afla ce îşi doresc ei de Crăciun.

DIN SCRISORILE PRICHINDEILOR... Cum viaţa ei se desfăşoară într-un centru de plasament, una dintre fetiţe, Iuliana, i-a scris Moşului aşa : „Dragă Moşule, în acest an îmi doresc să îmi petrec sărbătorile de iarnă în familia mea. (...) Dar dacă nu se va îndeplini dorinţa mea, atunci vreau un set de mânuşi, căciulă şi fular. ” O altă fetiţă, Gabriela, îi scrie Moşului să îi aducă în acest an o pereche de cizme, dulciuri şi un ursuleţ. „Dragă Moş Crăciun, dacă tu crezi că am fost cuminte anul acesta şi am învăţat, vreau să îmi aduci cizme, dulciuri şi un ursuleţ de pluş.” Un fan al sportului rege, fotbalul, Ionuţ îl roagă pe Moş Crăciun să îi aducă o minge din piele şi nişte mânuşi de portar. Şi Lavinia, care are cinci ani, îl aşteaptă pe bătrânul darnic cu barba albă: „Dragă Moş Crăciun, sunt Lavinia şi am 5 ani, îmi doresc ca anul acesta, când ai să vii, să îmi aduci o păpuşă şi nişte dulciuri.” Încă din prima zi a campaniei, ajutoarele Moşului şi-au intrat în rol şi au început să adune daruri. La cele două numere de telefon au sunat „spiriduşi” care au cumpărat deja daruri pentru micuţi. Până pe 21 decembrie aveţi timp să aduceţi cadourile cumpărate de dumneavoastră pentru copii la sediul Neptun TV din Bd. Mamaia, nr 296. Ziua cea mare va fi 22 decembrie. La serbarea de Crăciun organizată la Pavilionul Expoziţional micuţii aşteaptă cu nerăbdare să vadă dacă Moş Crăciun le-a citit cu atenţie scrisorile. Dacă v-aţi dorit vreodată să faceţi minuni, dorinţa vi se poate îndeplini acum. Devenind ajutoarele lui Moş Crăciun faceţi fericit un copil care cel mai mult pe lume îşi doreşte să zâmbească.



12