Din punctul meu de vedere, oferta făcută României de preşedintele Barack Obama şi dezbătută deja în CSAT cu aviz favorabil, anume instalarea unei părţi din celebrul şi mult controversatul scut antirachetă pe teritoriul ţării noastre, nu poate fi un motiv de euforie, căci seamănă cu o uriaşă capcană… Când statele deţinătoare de tehnologie nucleară şi armament de acest fel, altele decât America, Rusia şi China, respectiv India, Pakistan, Coreea de Nord, dar mai ales Iranul, vor vedea că proiectul este pus în practică şi finalizat, vor înfige încă un steguleţ cu cap de mort pe hărţile lor strategice, iar România va deveni cea mai nouă ţintă pentru orice rachetă purtătoare de bombă atomică, în caz de conflict armat! Acest spectru, care reprezintă o realitate indubitabilă, vă face să dormiţi mai liniştiţi şi să vă simţiţi mai în siguranţă decât pe vremea „războiului rece”?

Ironia istoriei face ca americanii să se fi hotărât mult prea târziu să vină în România! Atunci când părinţii şi bunicii noştri îi aşteptau cu disperare, ca pe singurii salvatori posibili, ei ne-au lăsat pe mâna ruşilor o jumătate de secol, iar acum, în plină epocă de mondializare a terorismului, în care toate statele lumii îşi doresc „to keep the low profile”, ca să nu stârnească furia sau „curiozitatea” atentatorilor şi a organizaţiilor teroriste, tocmai acum, ei ne întind mâna ca unui aliat, ceea ce ne expune unor riscuri enorme… Tocmai din acest motiv atât de delicat ne este imposibil să refuzăm o asemenea ofertă, dar nici nu ştim care va fi preţul ei, atât la propriu, cât şi la figurat!

Mâine, câţiva membri CSAT, în frunte cu ministrul MAPN, vor fi audiaţi de Comisia parlamentară de Apărare cu privire la acest subiect sensibil, despre care presa nu ştie mai mult decât am scris eu aici. Sunt curios dacă va exista o declaraţie oficială şi dacă vom afla amănunte în plus?! Până atunci, povestea asta cu scutul antirachetă îmi aduce aminte de proverbul: „Chiorului îi mai lipseşte doar tichia de mărgăritar”…