„O carte pentru fiecare elev”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„O carte pentru fiecare elev”

Social 12 Octombrie 2010 / 00:00 601 accesări

Într-o vreme în care cultura devine, din păcate, secundară în plan social, asociaţia Corint - Pro Lectura derulează, colaborând cu Ministerul Educaţiei, Culturii, Tineretului şi Sportului, în perioada 11 octombrie 2010 - 13 mai 2011, proiectul-concurs „O carte pentru fiecare elev”. Proiectul urmăreşte dezvoltarea abilităţilor de cooperare şi comunicare, a gustului pentru lectură, precum şi valorificarea potenţialului creativ al copiilor. El este realizat sub forma unui concurs destinat elevilor din ciclul primar, gimnazial şi liceal şi constă în două probe, respectiv un test grilă şi o probă de creaţie, adecvate pentru fiecare nivel de vârstă. Concursul se desfăşoară la nivel naţional, adresându-se tuturor unităţilor şcolare care îşi vor exprima dorinţa de a participa. În primul an, el va fi implementat în Constanţa, Călăraşi, Olt, Dolj, Ialomiţa, Prahova, Gorj, Vâlcea şi Bucureşti, nefiind percepute taxe de înscriere şi de participare. Odată cu fişele de înscriere la concurs, elevii primesc câte o carte din partea Asociaţiei Corint - Pro Lectura, iar cei care se vor evidenţia prin originalitatea şi calitatea deosebită a lucrărilor vor fi premiaţi cu pachete de cărţi. Pe plan judeţean, şcoala care are cel mai mare număr de elevi participanţi la concurs va primi donaţii şi/sau sponsorizări în cărţi pentru dotarea bibliotecii şcolare. Pentru cei mai talentaţi dintre elevi, concursul reprezintă o şansă de a deveni cunoscuţi de publicul cititor, eseurile câştigătoare urmând a fi publicate într-un volum colectiv la Editura Corint.

Taguri articol


12