La doar 17 ani, Elena Mădălina Buhuş, din Medgidia, se putea mândri cu un volum de versuri: „Geometria simţurilor”, urmat un an mai târziu de „Scurt tratat despre setea îngerilor”. Ambele cărţi, distinse cu „Prima Verba” şi „Junior” ale Cenaclului Săgetătorul din Bucureşti, cuprindeau poezii premiate în cadrul unor concursuri naţionale şi internaţionale. Acum, la 25 de ani, Elena continuă să scrie - a publicat, marţi, de ziua lui Eminescu, la Medgidia, volumul „Versuri” -, dar îmbină pasiunea pentru literatură cu cea de ghid turistic.

Reporter (R): V-aţi lansat al treilea volum de poezii, „Versuri”, de ziua lui Eminescu. În ce măsură v-a inspirat simbolistica zilei?

Elena Buhuş (E B): Căutând, din curiozitate, în arhivele calendaristice ale anului 1850, am descoperit că ziua de 15 ianuarie a fost, ca şi în acest an, într-o marţi. Am interpretat coincidenţa ca fiind de bun augur pentru „naşterea” unui volum de poezii şi chiar am considerat revelatoare simbolistica acestei zile. Pe de altă parte, mi-am dorit ca prin lansarea unei cărţi de versuri, scrise preponderent în stil clasic, să aduc un omagiu celui care a resuscitat şi a reinventat lirica românească.

R: Îl mai idolatrizează tinerii pe Eminescu, astăzi, aşa cum făcea cândva Nichita Stănescu?

E B: Mi-ar plăcea să cred, în primul rând, că tinerii de astăzi mai citesc atât de mult cât să aibă un tablou complet al operelor lui Eminescu, dar mai ales al impactului pe care l-au avut asupra elitelor vremii şi în acest fel să ajungă la un nivel comprehensiv care să le permită să îl aşeze pe marele poet pe un piedestal. Cei cu deschidere şi sensibilitate sufletească au, cu siguranţă, un model literar şi spiritual în Mihai Eminescu.

R: Ce definiţie aţi da poeziei?

E B: Poezia este cea mai intimă şi sensibilă manifestare a spiritului faţă de el însuşi.

R: Dar propria poezie cum aţi caracteriza-o?

E B: Orice artist îşi tratează opera ca pe un privilegiu kathartic. Poezia mea este o punte pe care îmi trăiesc perpetua căutare şi în care mă regăsesc de fiecare dată altfel.

R: Mulţi tineri „cochetează” cu poezia, pe blog-uri, pe site-uri de profil, însă dvs. optaţi pentru poezia „tipărită”. De ce?

E B: Asemenea versurilor pe care le scriu, şi eu port în spirit pecetea clasicilor. Mirosul de cerneală proaspătă al cărţii scoase de sub tipar îţi oferă plenitudinea absolută pe care nici un site sau blog nu o poate egala vreodată. Mediul online este oarecum impersonal; pe când o carte ţinută în palme are viaţă şi destin.

R: A fi poet este un impediment sau o salvare?

E B: Poezia salvează suflete. A fi poet este, aşadar, o graţie divină.

Net

R.: Statisticile oficiale şi cele întocmite „ad-hoc”, în cercuri restrânse, arată că din ce în ce mai puţini oameni citesc poezie. Este poezia o „Cenuşăreasă” a literaturii?

EB: Impactul pe care audiovizualul îl are în această epocă face ca spaţiul acordat cuvântului scris să fie unul din ce în ce mai restrâns. Apariţia cărţilor depinde doar de cititorii lor. În ceea ce priveşte poezia, prin formă, estetică şi substanţă, este fără îndoială mai puţin accesibilă decât proza, deoarece propune un mesaj criptat şi solicită o predispoziţie literară aparte. Nu consider poezia o „Cenuşăreasă” a literaturii, ci o pasăre măiastră pe care o pot admira numai cei ce ştiu să privească în vers cu sufletul.