Peste 20% dintre bărbaţi riscă să dezvolte anumite boli din cauza consumului de alcool, potrivit unui articol ce prezintă concluziile celor mai recente studii asupra alcoolismului, publicat luni, în revista medicală ”The Lancet”. Pentru femei, acest risc este de două ori mai scăzut, fiind de doar 8-10%, a declarat Marc Schuckit, de la Universitatea California din San Diego, autorul articolului. Schuckit consideră că medicii ar trebui să verifice sistematic starea de sănătate a pacienţilor, pentru a depista eventualele probleme apărute din cauza consumului de alcool, discutînd cu aceştia şi efectuînd anumite teste de sînge.
În general, oamenii încep să consume alcool în jurul vîrstei de 15 ani, un prag care nu s-a schimbat prea mult în ultimele decenii. Perioada în care alcoolismul atinge nivelul maxim este, de obicei, cuprinsă între 18 şi 22 de ani. La vîrsta de 18 ani, peste 60% dintre tineri au experimentat starea de beţie. Consumul exagerat şi dependenţa de alcool apar, de obicei, la mijlocul celui de-al treilea deceniu de viaţă, atunci cînd majoritatea indivizilor, din contră, încep să modereze consumul, pe măsura creşterii responsabilităţilor lor. Tulburările legate de consumul de alcool au aceeaşi frecvenţă în ţările dezvoltate, iar un procent puţin mai scăzut se înregistrează în ţările în curs de dezvoltare. Ele sînt mai puţin frecvente în ţările mediteraneene, precum Grecia, Italia, Israel şi mai numeroase în Europa de nord şi de est, precum Rusia şi ţările scandinave. Aceste tulburări afectează într-un procent destul de ridicat bugetul cheltuielilor de sănătate, în absolut toate statele.
Tulburările legate de consumul de alcool sînt asociate episoadelor de depresie, de anxietate severă, insomniilor, sinuciderii şi abuzului de droguri. Consumul ridicat de alcool creşte riscul de infarct, atac cerebral, cancer şi ciroză. Trei sferturi dintre pacienţii suferind de cancer la cap sau la gît prezintă simptome ale unor tulburări provocate de consumul de alcool. Ei sînt, totodată, de două ori mai expuşi riscului de îmbolnăvire de cancer esofagian, rectal sau mamar, a explicat Schuckit.