Într-un ziar bucureştean am întîlnit o comparaţie fugară între fostul preşedinte Emil Constantinescu şi actualul preşedinte, făcută de Tia Şerbănescu. Ideea mi se pare interesantă şi aş vrea să o dezvolt în acest editorial, mai ales că mi-a stîrnit o sumedenie de întrebări retorice. Am scris „retorice”, deoarece îmi lipsesc răspunsurile ferme pentru multe dintre aceste interogaţii…

Atît în cazul lui Emil Constantinescu, cît şi în cazul lui Traian Băsescu, orizonturile de aşteptare ale electoratului au fost destul de mari, cu o diferenţă în plus pentru preşedintele Constantinescu, căci numărul de voturi dintre acesta şi Ion Iliescu a fost cu mult mai mare decît cel dintre Băsescu şi Adrian Năstase. În cazul lui Constantinescu era vorba de prima schimbare de putere, de la stînga, la dreapta, din istoria postcomunistă a României, ceea ce a avut un impact emoţional enorm asupra populaţiei şi a stîrnit valuri de speranţă. Dar, aşa după cum ştim toţi, pe cît de mari au fost speranţele, pe atît de teribile au devenit dezamăgirile, pînă la finalul acelui mandat… Deşi Emil Constantinescu neagă pînă în ziua de azi, în memoria colectivă a rămas întipărită celebra exclamaţie „Am fost învins de servicii!”

În cazul lui Traian Băsescu, nici măcar dezamăgirea majorităţii electoratului său nu este prea mare, fiindcă alegătorii nu şi-au mai făcut atîtea iluzii, ca în cazul precedent. În schimb, actualul preşedinte are la activ un veritabil pomelnic de promisiuni neonorate, care s-au transformat în tot atîtea minciuni electorale. Mai mult decît atît, personalitatea sa „conflictuală”, aşa cum a definit-o presa, pe care s-a grefat atitudinea agresivă şi populistă, în acelaşi timp, de „preşedinte-jucător”, au aruncat România într-un şir de scandaluri politice fără sfîrşit şi au izolat-o pe plan extern, în pofida intrării în NATO şi aderării la UE. Caracterizarea făcută de Adrian Năstase guvernării CDR, la sfîrşitul mandatului lui Constantinescu, anume că este „finalul unei aventuri politice”, se potriveşte de minune şi pentru sfîrşitul mandatului de cinci ani al lui Traian Băsescu. S-au ales praful şi pulberea de „bătălia împotriva corupţiei”, „lupta împotriva sistemului ticăloşit” sau „reforma în justiţie”!

Mă întreb, în aceste condiţii, dacă Traian Băsescu are vreun proces de conştiinţă şi ce hotărîre va lua?... Dacă se va retrage, ca Emil Constantinescu, ce va spune? „M-a învins sistemul”… Cum ar putea să spună asta, cînd el însuşi este un produs tipic al cestui „sistem”?! Dacă va candida, cum îşi va explica eşecul şi ce va promite? „Am fost singur împotriva tuturor…” „Numai cu mine la cîrmă putem depăşi criza…” În primul rînd, bănuiesc că nu l-ar mai crede nimeni. În al doilea rînd, nici măcar „singur” nu mai este, căci are la degetul mic şi majoritatea parlamentară, şi premierul, şi serviciile, şi DNA-ul! Cînd cumulezi o asemenea cantitate de putere, răspunderea devine egală, iar scuzele nu mai există. Va fi mai bărbat Traian Băsescu dacă va proceda ca Emil Constantinescu sau dacă va candida a doua oară? Eu, unul, nu ştiu să răspund la această întrebare.

În schimb, experimentul politic halucinant pe care România l-a trăit cu acest preşedinte îmi aminteşte de versul absurd al unui regretat poet contemporan: „Un om din Tecuci avea un motoraş,/dar nu i-a folosit la nimic…” Să ne dea Dumnezeu mai mult noroc, data viitoare!