De la o vreme (să fie deja un an întreg?), am întâlnit prin presă, din ce în ce mai des, comparaţii între \"era Băsescu\" şi epoca Regelui Carol al II-lea. Din nefericire, chiar dacă ideea este interesantă, eforturile comparative încercate de câţiva gazetari s-au dovedit destul de stângace. Mă grăbesc să adaug că posteritatea Regelui Carol al II-lea, indiferent cât a fost el de controversat, ca monarh, s-ar putea simţi jignită de comparaţia cu destinul politic al unui marinar pe care istoria l-a adus în fruntea ţării dintr-o eroare electorală a poporului român! Mă rog...

Totuşi, există numeroase puncte comune între cei doi lideri, chiar dacă Regele Carol al II-lea a fost un nobil foarte cultivat şi rafinat, iar actualul preşedinte al României este lipsit de educaţie şi nu a citit decât o singură carte, în ultimii şapte ani, după cum singur s-a dat de gol, dacă mai ţineţi minte confruntarea electorală pe care a avut-o la Cluj, în campania prezidenţială trecută, cu liderul liberal Crin Antonescu.

În primul rând, ambii bărbaţi de stat şi-au dat în vileag, la epoci radical diferite, foamea politică de putere şi înclinaţia evidentă spre dictatură, deşi amândoi au încercat să păstreze aparenţele democraţiei, măcar de ochii lumii. În al doilea rând, în ambele cazuri, corupţia a făcut ravagii sub conducerea celor doi, atât în România interbelică, timp de un deceniu, cât şi în cea postcomunistă, cel puţin în ultimii şapte ani. În fine, în al treilea rând, atât suveranul dintre cele două războaie mondiale, pentru o perioadă limitată, e drept, cât şi preşedintele contemporan, s-au înconjurat de o camarilă stufoasă şi rapace, dar şi de o clientelă politică din ce în ce mai lacomă.

Astea sunt datele generale. Dacă ar fi să intrăm în amănunte, unele serioase, altele ironice, cu toate că nu avem spaţiu într-un editorial, ar fi multe elemente în plus de enumerat şi de comparat. De pildă, suspendarea partidelor istorice, încercată de Carol al II-lea în ultimii doi ani de putere, până la abdicarea sa din 1940, când graniţele istorice şi politice ale României Mari se prăbuşiseră, seamănă într-un mod foarte subtil, deşi par complet diferite, cu tentativa lui Traian Băsescu de a micşora actualul parlament prin referendum, deoarece, în ambele cazuri, finalitatea este concentrarea puterii în cât mai puţine mâini, ceea ce naşte suspiciunea gravă a unei dictaturi \"de catifea\". Ca să nu mai adaug, doar pe jumătate în glumă, că înseşi viciile celor doi sunt comparabile! Carol al II-lea era afemeiat, Traian Băsescu are un \"apetit bahic\", elegant vorbind, de temut, Regele o avea pe Elena Lupescu, preşedintele o are pe Elena Udrea şi aşa mai departe...

Această comparaţie, până la un punct chiar neliniştitoare pentru unii istorici contemporani, între \"era Băsescu\" şi epoca Regelui Carol al II-lea, a ieşit din nou la suprafaţa presei după recenta numire a lui Sebastian Lăzăroiu în funcţia de ministru al Muncii, din cauză că noul membru al guvernului face parte din camarila băsesciană, iar numirea sa este evident clientelară. În mod clar, Traian Băsescu controlează aproape toate pârghiile puterii în România de azi, ca şi Carol al II-lea, cândva, deşi există o diferenţă de \"ştaif\" între cele două dictaturi.

Pe fostul Rege l-a dat jos din fruntea ţării un ditamai război mondial! Ce îl va determina pe actualul preşedinte să renunţe la puterea discreţionară pe care o are? Doamne fereşte, dacă v-aţi gândit şi voi la ce m-am gândit eu...