M-am apucat să compar lumea fotbalului românesc cu politica autohtonă, din amuzament, însă mi-a venit să mă iau cu mîinile de cap… Cînd am dus comparaţia şi mai departe, făcînd o paralelă între marea politică mondială, asociată cu fotbalul internaţional de cel mai înalt nivel, şi stilul politicienilor noştri, fie că se poate asemăna ori ba cu acela al unor personaje din mediul fotbalistic dîmboviţean, ei bine, atunci m-am îngrozit de-a binelea!

Hai să începem, doar cu titlu de exemplu, cu vreo cîteva comparaţii pe care le avem la îndemînă pe plaiurile mioritice. Atmosfera din politica românească de azi este, cu foarte puţine excepţii, îmbîcsită precum cea din fotbalul autohton. Categoria numită „preşedinte-jucător” îi bagă în aceeaşi pălărie de magician pe oameni de genul Mircea Sandu, Mitică Dragomir, Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor, Marian Vanghelie, pînă la un punct chiar Sorin Oprescu şi, „cu voia dumneavoastră”, Traian Băsescu. În schimb, după ce se ascund o vreme în pălăria de care vorbeam, magicianul numit opinia publică, indiferent dacă este naivă sau manipulată, îi scoate din nou la lumina zilei, ca pe nişte iepuraşi albiţi şi pufoşi. Chestia asta nu se întîmplă cu fiecare personaj în parte, ci cu majoritatea celor citaţi, ca să mai lăsăm şi un mic procent de dalmaţieni politici, pe care nu-i mai spală nu ştiu cîte ape electorale. Albirea iepuraşilor nu se face, în general, mai des decît o dată la patru ani, dar procedeul foloseşte cele mai neaşteptate metode, de la reţeta eroului sau războinicului arestat pe „nedrept”, care îl urcă în sondaje, pînă la berea şi mititeii balcanici de 1 mai, care duc la transformarea poreclei „almanahe” în renume politic…

În alte cazuri, asemănările ori deosebirile ajung pînă în inima Uniunii Europene, pe lîngă faptul că alătură funcţii, profesii şi averi deosebite. De pildă, eu cred că, dacă am face o rocadă între Radu Berceanu şi Cornel Penescu, situaţiile ar fi neschimbate atît la Transporturi, cît şi la F.C. Argeş sau în fotbalul românesc, în general. În revanşă, ne-ar fi imposibil să o confundăm pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, de curînd desenată în costum de baie, într-o reclamă, cu Elena Udrea, pentru că politicianul german n-ar accepta niciodată să călărească un armăsar din motive electorale! Prăbuşirea lui Nikolas Sarkozy în sondaje, cum aminteam şi ieri, seamănă ca două picături de apă cu toboganul politic pe care se duce la vale Traian Băsescu, cu deosebirea că primul urmăreşte meciuri din campionatul francez, unde nu a mai fost semnalat un caz de corupţie de peste un deceniu, iar cel de al doilea decorează, la Cotroceni, arbitri din Liga lui Mitică, vreau să spun, dintre aceia care nu au fost arestaţi încă… Ca să nu mai adaug paralela dintre declinul lui Real Madrid şi eşecul jalnic, din această ediţie de campionat, al echipei pe care o putem numi, de dragul simetriei, „Real Giuleşti”, chiar dacă patronul rapidiştilor este acuzat de corupţie, ca şi fostul preşedinte al clubului spaniol. Lista cu exemple poate continua la nesfîrşit.

Înţelegeţi de ce asemănările sînt întîmplătoare şi ironice, iar deosebirile sînt dramatice şi ruşinoase pentru noi? Numai dacă Elena Udrea ar deveni arbitru de fotbal şi Băsescu s-ar face comandantul Titanicului am mai avea o şansă de scăpare! În rest, sîntem liberi să ne luăm cu mîinile de cap, cel puţin pînă trece criza.