O constănţeancă în fruntea ANT

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O constănţeancă în fruntea ANT

Justiție 20 Februarie 2013 / 00:00 1497 accesări

Constanţa va avea un reprezentant în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT). Mirela Matichescu a fost numită, ieri, vicepreşedinte al ANT, la propunerea PSD Constanţa. Numirea ei în funcţie a fost semnată de premierul Victor Ponta. „Încă nu ştiu exact care vor fi atribuţiile mele în această nouă funcţie. Cred că, mai întâi de toate, trebuie să îmi preiau prerogativele pentru a putea spune care vor fi acţiunile mele pentru sprijinirea turismului. Ceea ce pot spune acum este faptul că nu voi lua nicio decizie fără a consulta în prealabil autorităţile locale şi investitorii din turism”, a declarat Mirela Matichescu. Noul vicepreşedinte al ANT vine din sectorul privat, fiind coproprietar la două cluburi din Mamaia. Numirea Mirelei Matichescu la ANT a fost întârziată destul de mult, având în vedere că propunerea a fost făcută de PSD Constanţa încă de la sfârşitul lunii decembrie 2012. Primăria Constanţa încearcă de foarte mulţi ani să explice Guvernului că turismul nu poate fi coordonat dintr-un birou ministerial, şi că autorităţile locale şi agenţii economici din turism pot oferi soluţii reale pentru acest sector economic. Din nefericire, până acum autorităţile locale au fost ignorate, ca să nu mai vorbim de agenţii economici. Aşa s-a ajuns ca decizii importante care privesc direct activitatea hotelierilor sau a proprietarilor de restaurante să fie luate de cei de la Bucureşti fără niciun fel de consultare. Exemple sunt o mulţime, dar ne oprim la unul singur: plajele. Ne aducem aminte că, în anul 2006, fostul ministru al Mediului Sulfina Barbu a decis ca plajele să fie vândute celor care oferă mai mulţi bani. Aşa s-a ajuns la primul protest din istoria României al angajaţilor şi angajatorilor din turism, deranjaţi de faptul că plajele au ajuns pe mâna unor firme care vindeau fier vechi sau băuturi alcoolice.



12