Vicepreşedintele partidului Noua Serbie (de opoziţie), Dubravka Filipovski, a cerut, marţi, pedepsirea preşedintelui Boris Tadic, pentru că a băut şampanie pe stadion, după partida dintre Serbia şi România, scor 5-0, lucru interzis prin lege. Dubravka Filipovski a susţinut o conferinţă de presă în care a adus în discuţie un articol legislativ care interzice consumul de băuturi alcoolice la evenimentele sportive sau pe o rază de un kilometru în jurul locului manifestării. ”Legea se aplică pentru toată lumea şi nu ar trebui să existe niciun fel de excepţii. Preşedintele Serbiei trebuie să ofere oamenilor un exemplu, aşadar el trebuie să fie primul care respectă regulile”, a spus Filipovski, care a dat exemplul unui angajat al poliţiei, care fost prins cu o bere la peste100 de metri de stadion şi a fost amendat. Pentru o astfel de infracţiune, legea prevede o amendă cuprinsă între 320 şi 430 de euro sau o pedeapsă cu închisoarea de 60 de zile.
Preşedintele Boric Tadic, ministrul Tineretului şi Sportului, Snezana Samardzic şi preşedintele Federaţiei Sîrbe de Fotbal, Tomislav Karadzic, au fost prezenţi la partida pe care Serbia a cîştigat-o pe teren propriu împotriva României, în preliminariile pentru CM 2010, în urma căreia naţionala antrenată de Radomir Antic s-a calificat la turneul final. După finalul jocului, cei trei au fost surprinşi de camerele de televiziune în timp ce ciocneau cîte un pahar de şampanie.