O elevă de liceu din Tulcea a vrut să intre cu maşina într-un grup de colege, apoi a snopit în bătaie o fată din clasa a 10-a. Fata, cu permis abia luat, a vrut să se răzbune pe una dintre adolescente, a coborât de la volan şi a lovit o fată, potrivit observator.tv.
Mama fetei care a fost lovită a făcut plângere la poliţie şi a mers cu fiica ei la spital, pentru că aceasta a avut nevoie de îngrijiri medicale. Atacul a avut loc în apropiere de Liceul Agricol Nicolae Cornâşeanu, din Tulcea, în urmă cu o săptămână. Poliţia a deschis dosar penal pe numele fetei agresive. „Am fost alertaţi pe numărul de urgenţă 112 şi un echipaj de ordine publică s-a deplasat la faţa locului. S-a reţinut săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violente şi se fac cercetări în acest caz. În funcţie de administrarea probelor, vom proceda ca atare“, au declarat reprezentanţii poliţiei.