Puţine sunt asemenea momente în viaţa noastră cinematografică. Nu au fost evocaţi după dispariţie, ca momente de sine stătătoare, anume programate, nici D. I. Suchianu, nici Florian Potra. În cazul regizorilor şi al actorilor, asemenea evenimente s-au mai produs, dar nici ele la intensitatea meritată. De aceea pare, pe de o parte, surprinzătoare, pe de alta, binevenită, omagierea unui profesor de cinema - criticul şi istoricul George Littera. Dispărut prea devreme, fără a-şi desăvârşi opera, din pricina autoexigenţei sale unice, profesorul a rămas în amintirea celor peste treizeci de promoţii de regizori, actori, operatori, critici, drept dascălul nostru de cinema cel mai îndrăgit şi mai respectat. Poate părea puţin, dar într-un domeniu precum cinematograful, unde invidiile şi emfaza fac adesea victime, George Littera a reprezentat, fără îndoială, un reper, unul din puţinele în breasla criticilor.

Studenţii lui de ieri, dar mai cu seamă cei de după anii 2000, au strâns notele de curs şi, cu ajutorul profesorilor de acum, au alcătuit volumul „Istoria filmului universal. 1895-1945”. Un gest unicat în cultura noastră de cinema, dar profund motivat.

Cei care au vorbit luni, la amiază - sala „Ileana Berlogea” a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică” din Bucureşti - au adăugat relevante nuanţe noi la portretul criticului. Pentru actorul Dan Puric, de pildă, Littera a însemnat pasiunea dusă la extrem, un om hărăzit. În stilul său unic, Puric l-a reînviat, evocând felul lui de a vorbi, cu o falsă poticnire a limbajului. Prorectorul UNATC, prof. univ. dr. Manuela Cernat, a subliniat sacrificiul impus al celui dispărut, dăruit muncii didactice, ceea ce l-a obligat la neglijarea propriei creaţii. Din Australia, unde s-a stabilit, vecinul de scară, din Drumul Taberei şi fost student, Iosif Demian, la rândul lui profesor de cinema la Melbourne, a evocat lungile convorbiri la o cafea cu cel care trăia perpetuu arta filmului.

Magda Mihăilescu, critic specializat în „Noul Val” francez, a evocat momentul aducerii de la Paris a unor documente necunoscute în România de dinainte de 1989, aşteptate de Littera „cu sufletul la gură”. Viorica Bucur şi-a reamintit cum, marcat de importanţa momentului, cu ani în urmă, profesorului i-a venit pur şi simplu rău, a leşinat, la o înregistrare a unei emisiuni de televiziune. Prietenă de familie, la rândul ei titulară a cursului de istoria cinematografului universal, a ţinut să precizeze că „Gigi” Littera era un bun dansator de step, putând fi invidiat chiar de Dan Puric.

Moment sentimental, dar şi eveniment cultural, evocarea s-a constituit într-un adevărat spectacol, dovadă de iubire şi de preţuire pentru cel care a fost George Littera.