Judecând simplist lucrurile, controalele de la frontieră la care sunt supuse transporturile de mărfuri din Olanda ar putea să pară o \"replică\" la refuzul Ţărilor de Jos de a include România în Spaţiul Schengen. Orice observator atent ar putea să constate că presiunea exercitată de instituţiile responsabile româneşti au o justificare pertinentă. Olanda - prin portul său Rotterdam - este \"poarta de intrare\" a celei mai mari cantităţi de droguri şi produse dăunătoare spre Europa. Unii specialişti estimează chiar un procent de peste 70%, justificat de imposibilitatea practică de a se efectua un control exigent şi eficient al enormelor cantităţi de marfă provenită din toate colţurile lumii care intră prin Rotterdam. S-ar putea spune că Olanda reprezintă, pentru această categorie, cea mai mare aşteptare de risc a întregii Uniuni. Suspiciunile sunt alimentate şi de liberalismul excesiv pe care-l manifestă autorităţile olandeze faţă de drogurile aşa zis \"uşoare\",atitudine care i-a împiedicat şi pe unii dintre mai tinerii noştri politicieni, dornici să o ia drept model. O ţară în care drogurile se comercializează şi se vând liber în cafenele şi farmacii nu este deloc garantul unei politci exigente de combatere a acestui flagel. Reţeaua – legală - de desfacere de aici se alimentează din aceleaşi surse din care iau şi drogurile mai puţin uşoare, astfel încât suspiciunile româneşti cum că Olanda este parte a unei filiere internaţionale - chiar dacă România nu este o destinaţie majoră de desfacere - sunt cât se poate de îndreptăţite. Mai mult, autorităţile de la Bucureşti sunt confruntate, nu de azi de ieri, cu o puternică evaziune fiscală în domeniul produselor horticole. Se apreciază că doar 10% din florile şi plantele aduse din Olanda- cel mai important producător - sunt taxate corespunzător, cea mai frecventă formă de intrare în ţară a acestora fiind firmele-fantomă. Un control mai riguros şi al acestui aspect nu ar face altceva decât să ajute şi Olanda să-şi regleze exporturile. Cât despre bolile plantelor, ce pot fi transmise prin bulbii sau prin exemplarele exportate - nu ar trebui să mai insistăm asupra consecinţelor dezastruoase pe care le-ar putea avea. Aşa încât e mai bine să privim cu obiectivitate această măsură a statului român care nu face altceva decât să vină în întâmpinarea îngrijorărilor care au condus la exprimarea rezervelor asupra capacităţii României de a fi o poartă de intrare ermetică, a Uniunii, la adresa produselor şi infracţiunilor ce pot afecta întregul organism comunitar.