Spiritul sărbătorilor înseamnă să devenim mai buni. Să îi ajutăm pe cei care sunt în nevoie, care nu au o viaţă deloc uşoară din cauza lipsurilor. La această categorie socială, unele familii cu mulţi copii, s-au gândit, şi în acest an, membrii şi voluntarii Crucii Roşii - filiala Constanţa, alături de cei ai „Telegraf“. În chip de Moş Crăciun, ei au împărţit, ieri, bucurii mai multor persoane pe care, cel mai probabil, sărbătorile le vor prinde fără prea multe bucate pe masă. Voluntarii au pornit încărcaţi cu pachete donate, unele prin intermediul Băncii de Alimente.
CADOURI CONSTÂND ÎN JUCĂRII, DULCIURI ŞI HAINE Una din opririle voluntarilor Crucii Roşii, însoţiţi de directorul psih. Carmen Lungu, a fost la familia Iordache, ce locuieşte în câteva cămăruţe oropsite, în cartierul Km 4-5 din Constanţa. Acolo trăiesc 11 suflete, opt copii cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani (patru fete şi patru băieţi) şi trei adulţi: mama, tata şi bunicul. Sunt 11 guri de hrănit care se descurcă foarte greu de pe o zi pe alta. Tatăl, Gheorghiţă Iordache, lucrează, cu ziua, în construcţii. El spune că aşa câştigă mai bine, însă, fiind iarnă, acum nu mai are de muncă. El este stâlpul familiei şi singurul care aduce bani în casă. E adevărat, mai sunt şi alocaţiile copiilor. Bărbatul recunoaşte că se descurcă foarte greu, dar spune că nu are ce face şi că luptă, indiferent de greutăţi. „Eu sunt din Iaşi şi în urmă cu ceva timp strânsesem bani şi am vrut să mergem, alături de copii, la părinţii mei. Vorbisem cu un vecin şi ne-a dat maşina, dar s-a stricat când eram la Galaţi, aşa că a trebuit să ne întoarcem. Asta e, nu am avut ce să facem”, a spus tatăl. Mama copiilor, Sanda Iordache, este casnică. Ea are grijă de copii. În fiecare zi, pe cei mari îi pregăteşte pentru şcoală, iar pe cel mic, de patru ani, pentru grădiniţă. A avut grijă ca toţi să frecventeze cursurile unităţilor de învăţământ, în ciuda greutăţilor. Este mândră şi nu s-ar despărţi niciodată de copii, nu-şi poate închipui viaţa fără ei. „Cele patru fete sunt mai conştiincioase. Lor le place mai mult şcoala decât băieţilor şi, în ciuda lipsurilor financiare, participă la olimpiade şi concursuri şcolare şi au rezultate bune la şcoală”, a povestit mama.
CHIPURI FRUMOASE DE COPII Când voluntarii au ajuns la familia Iordache, în jurul prânzului, copiii erau la ore, astfel că doar doi dintre băieţi au avut ocazia să se întâlnească cu Moşul („Crucea Roşie”). Bucuria lor a fost mare când au văzut pachetele încărcate cu tot felul de bunătăţi, jucării şi haine. Însă n-au îndrăznit să se uite prea mult în sacoşe şi nici n-au fost prea vorbăreţi. Copiii s-au intimidat când au văzut aşa multă lume în casă, dar curiozitatea a fost mai puternică. Mai curajos a fost Sandu, de zece ani. El a luat un joc şi a citit instrucţiunile de pe el. În schimb, fratele său Constantin, de opt ani, nu s-a putut dezlipi de perete şi nu a scos niciun cuvânt, deşi în ochii săi se citea curiozitatea. Cei de la Crucea Roşie nu erau prezenţi pentru prima dată la familia Iordache. Ei sunt de aproape cinci ani alături de această familie numeroasă. „Când am venit prima dată la această familie, cel mic doar ce se născuse. Ba chiar una dintre fetiţe avusese un accident şi am dus-o la doctor. Ea fusese lovită de o maşină şi avea maxilarul rupt”, a declarat directorul Crucii Roşii, filiala Constanţa, psih. Carmen Lungu. Şi în acest an, de sărbători, voluntarii Crucii Roşii din Constanţa au luat parte la campania „Banca de alimente”. Campaniei i s-a alăturat şi cotidianul „Telegraf”, tocmai pentru a readuce în atenţia cititorilor noştri faptul că mii de părinţi şi copii au nevoie de sprijinul şi ajutorul nostru, al tuturor.
Toţi cei care vor să ajute, în aceste zile, pe cei în nevoie, cu alimente, jucării sau haine, pot merge la sediul Crucii Roşii Constanţa, situat pe strada Constantin Brătescu, nr. 71, pentru donaţii, sau pot obţine informaţii de la sediul redacţiei noastre (bd. Mamaia, nr. 296, et. II) sau la tel. 0241/488.340, 0372/799.919, 0723/582.828, email: office@telegrafonline.ro.