Încă o familie nevoiaşă şi-a găsit locuinţă graţie colaborării dintre UDTTMR şi candidatul USL în Colegiul 3 pentru Senat, Alexandru Mazăre. Gafar Sever (agent de pază), soţia acestuia Mariana şi cei doi fii, Aidân (15 ani), elev la Liceul Auto şi Metin (13 ani), elev la Şcoala Generală „Dan Barbilian“, au locuit până de curând într-o cameră din chirpic pe str. Bogdan Vasile. Situaţia disperată a familiei a devenit publică la un post de televiziune, iar preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep, candidatul Uniunii la funcţia de deputat, Varol Amet, şi senatorul Alexandru Mazăre au preluat acest caz social. În urma demersurilor celor trei, pentru familia de tătari a fost întocmit dosarul pentru ocuparea unei locuinţe în cartierul „Henri Coandă” şi, în urma evaluării inspectorilor Primăriei Municipiului Constanţa, familia a întrunit un punctaj ridicat de risc social, care i-a determinat pe reprezentanţii Primăriei Constanţa să îi repartizeze un apartament în cartierul de locuinţe sociale, în unul din cele patru blocuri inaugurate de curând la „Henri Coandă”. „Există familii care nu îşi pierd speranţa şi luptă pentru a-şi creşte copiii într-un mediu cât mai sănătos. În familia lui Gafar Sever este foarte importantă unitatea şi, în mod sigur, vor răzbi. Acum vor avea şi un acoperiş deasupra capului şi vor petrece sărbătorile într-o casă primitoare. Mă bucur că Primăria a evaluat cazul şi le-a oferit acestor amărâţi o locuinţă“, a declarat Varol Amet. El a mai spus că, în calitate de deputat, va sprijini programele municipalităţii care au ca scop ajutorarea celor care avut mai puţin noroc în viaţă şi se chinuiesc să supravieţuiască de la o zi la alta.