O femeie cu simptome de Ebola, spitalizată la Berlin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Alertă

O femeie cu simptome de Ebola, spitalizată la Berlin

Monden 20 August 2014 / 00:00 386 accesări

O agenţie pentru locuri de muncă a fost închisă ieri, la Berlin, după ce un caz suspect de infectare cu virusul Ebola a fost semnalat la o femeie originară din Africa de Vest. Acuzând febră puternică şi probleme de circulaţie a sângelui care au sugerat o boală infecţioasă, pacienta a fost transportată la spitalul Charite din Berlin, a precizat Rolf Erbe, purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă. Potrivit tabloiodului ”Bild”, femeia este orginară din Nigeria şi a afirmat că a intrat în contact cu persoane contaminate cu Ebola. ”Pacienta a fost izolată în ambulanţă şi echipa a luat măsuri de protecţie până la internarea în departamentul de boli infecţioase, sub supravegherea unui medic specialist”, a adăugat Erbe.

Agenţia pentru locuri de muncă unde a fost semnalat cazul, situată în cartierul Prenzlauer Berg, a fost închisă pentru ziua de ieri, însă angajaţii şi celelalte persoane care se aflau la birou au reuşit să părăsească sediul. Mai multe persoane care s-au aflat în contact direct cu pacienta vor fi supuse unor teste la spital. Germania a înregistrat mai multe cazuri suspecte de la începutul epidemiei de febră hemoragică. În precedentele alerte de la Frankfurt, în centru, şi Hamburg, în nord-vest, suspiciunea a fost, în final, îndepărtată.

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat ieri că epidemia de Ebola a provocat moartea a 1.229 de persoane. OMS a mai precizat că a fost înregistrat decesul altor 84 de persoane în trei zile, în pofida mobilizării internaţionale. Între 14 şi 16 august s-au înregistrat 113 noi cazuri confirmate, probabile sau suspecte şi 84 de decese în ţările afectate din Africa de Vest, potrivit noului bilanţ dat publicităţii de OMS la Geneva. În total, de la declanşarea epidemiei, în luna martie, OMS a înregistrat 2.240 de cazuri de Ebola, dintre care 1.229 s-au soldat cu decese. Cele mai multe noi decese s-au înregistrat între 14 şi 16 august, în Liberia, cu 53 de morţi şi 48 de cazuri noi. În total au fost înregistrate 834 de cazuri în Liberia, dintre care 466 soldate cu decese. În Guineea, unde s-a declanşat epidemia, au fost înregistrate 24 de cazuri noi şi 14 decese. În această ţară, bilanţul este de 543 de cazuri, dintre care 394 de morţi. În Sierra Leone s-au înregistrat 17 morţi şi 38 de noi cazuri, ceea ce ridică bilanţul de la începutul epidemiei la 848 de cazuri, din care 365 de decese. În Nigeria există trei cazuri noi, dar niciun deces în trei zile. Ţara cu populaţia cea mai numeroasă din Africa înregistrează în total 15 cazuri, dintre care patru persoane decedate.

MĂSURI EXTREME Liberia ia măsuri extreme pentru a limita răspândirea epidemiei de Ebola. Militarii mobilizaţi la graniţa cu Sierra Leone au primit ordin să împuşte orice persoană care încearcă să intre ilegal în ţară. Frontierele sunt închise pentru a preveni răspândirea bolii. Dar Poliţia susţine că sute de oameni continuă să intre în Liberia şi nimeni nu ştie dacă ei sunt sau nu infectaţi cu virusul mortal.

Camerunul și-a închis granițele cu Nigeria, pentru a preveni răspândirea Ebola, a anunțat, ieri, o sursă oficială. ”Toate punctele de frontieră aeriene, maritime, terestre dintre Camerun şi Nigeria sunt închise. Logica noastră este că cel mai bine e să previi decât să lupţi”, a anunţat ministrul camerunez al Comunicaţiilor şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Issa Tchiroma Bakary. ”Măsura va fi respectată în decursul perioadei de incubaţie a bolii, adică aproximativ 40 de zile. Dacă nu se va mai înregistra vreun caz în Nigeria, vom redeschide graniţa. De asemenea, Guvernul a decis să restrângă circulaţia cu celelalte ţări afectate”, a adăugat purtătorul de cuvânt. În Camerun nu a fost înregistrat până în prezent niciun caz de Ebola, în timp ce, în Nigeria, patru persoane au murit din cauza febrei.

La 8 august, OMS a decretat stare de urgenţă privind sănătatea publică mondială, pe fondul extinderii epidemiei de Ebola, şi a recomandat măsuri excepţionale în ţările afectate.

Taguri articol


12