Plecată de mai mulţi ani din oraşul natal, Cernavodă, o femeie de 57 de ani a revenit acasă, de Crăciun, pentru a-şi petrece sărbătorile de iarnă împreună cu familia şi rudele. Deoarece pierduse demult legătura cu neamurile ei, Valeria Munteanu (fostă Geageac) a apelat la Poliţia Locală Cernavodă pentru a-şi localiza familia. Ea le-a spus anchetatorilor că a trăit mulţi ani în Italia, departe de părinţi şi de sora ei, iar acum a decis să vină la Cernavodă pentru a se refugia în sânul familiei. Impresionaţi de povestea femeii, oamenii legii au făcut cercetări, în urma cărora au aflat că aceasta nu mai avea nicio rudă de gradul I, ci numai câţiva veri şi verişoare care locuiesc în Cernavodă şi în Feteşti. Poliţiştii i-au spus Valeriei Munteanu ce au aflat, moment în care femeia a suferit un şoc. Ea le-a zis anchetatorilor că nu vrea ajutorul nimănui dacă nu mai are mamă, tată şi soră şi a plecat din sediul Poliţiei. În loc să-şi petreacă sărbătorile cu rudele sale, Valeria Munteanu a stat pe străzi şi a dormit pe treptele Bisericii Catolice din Cernavodă.
SALVATĂ Pe 2 ianuarie, ea a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa. A mers pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră, unde şi-a lăsat sacoşa plină cu obiecte religioase, apoi a urcat pe podul Sfânta Maria şi s-a aruncat în gol. Comandantul unei nave care trecea prin zonă a văzut-o pe femeie plonjând în apă şi a dat alarma. El a sunat la Căpitănia Portului Cernavodă, care i-a alertat imediat pe poliţiştii de la Transporturi Navale Cernavodă. Oamenii legii au ajuns, în scurt timp, pe malul stâng al canalului şi, cu ajutorul unei bărci, au reuşit să ajungă la femeia care plutea pe apă, cu faţa în sus şi cu ochii deschişi, în stare de inconştienţă. După ce a fost scoasă din canal, Valeria Munteanu a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la spitalul din Cernavodă. Medicii au reuşit să o stabilizeze şi să-i salveze viaţa, în prezent fiind în afara oricărui pericol. Poliţiştii spun că femeia ar fi avut noroc pentru că ar fi fost ţinută la suprafaţă de hainele groase cu care era îmbrăcată.