O fetiţă de două săptămîni va avea certificat de naştere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După intervenţia asistenţilor sociali constănţeni

O fetiţă de două săptămîni va avea certificat de naştere

Social 09 Septembrie 2009 / 00:00 666 accesări

Asistenţii sociali din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa sînt la un pas de a obţine un certificat de naştere pentru o fetiţă de aproximativ două săptămîni. „Eugen Dragu, de 25 de ani, şi Ana Maria Chiriac, de 15 ani, locuiesc în concubinaj. Pe 22 august, li s-a născut o fetiţă care, în acest moment, nu este înregistrată, pentru că mama nu are şi nu a avut niciodată buletin. Din acest motiv, cei doi s-au adresat Serviciului de Consiliere pentru Copil şi Familie din cadrul DGASPC, cerîndu-ne ajutorul”, a declarat purtătorul de cuvînt al DGASPC, Roxana Onea. Reamintim că tatăl nou-născutului a fost îndrumat de asistenţii sociali către Primăria Constanţa, pentru a cere curatela concubinei lui. „La eliberarea, pentru prima dată a unui act de identitate, minorii sînt însoţiţi de părinţi, fiind necesară semnătura acestora. Pentru că Ana Maria are doar 15 ani, pentru a i se elibera cartea de identitate, este nevoie de semnătura mamei, singurul părinte pe care îl mai are. Mama este însă plecată în alt judeţ şi nu se întoarce pentru că îi este teamă să nu-şi piardă locul de muncă. Prin urmare, concubinul tinerei mame va fi curatorul ei şi va putea semna în locul părinţilor”, a explicat Roxana Onea. Cei doi concubini s-au prezentat, la sfîrşitul săptămînii trecute, la sediul Serviciului de Buletine şi Cărţi de Identitate, pentru a-i fi întocmit documentul de identitate Anei Maria. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil. „Nu am putut să-i obţinem un act de identitate pentru că stă cu chirie şi nu a fost luată în spaţiu de nimeni. Prin urmare, nu s-a putut prezenta cu actul de proprietate al casei, document obligatoriu în cazul eliberării actului de identitate”, a precizat purtătorul de cuvînt al DGASPC. Acest lucru nu înseamnă, însă, că şi fetiţa (pe care părinţii vor s-o numească Emanuela) va rămîne fără acte. Faptul că s-a prezentat la Serviciul de Buletine şi Cărţi de Identitate a fost suficient pentru ca Ana Maria să fie trecută în evidenţa populaţiei. În următoarele zile, asistenţii sociali vor primi o adresă de identificare din partea poliţiştilor, în care li se va aduce la cunoştinţă faptul că Ana Maria a fost înregistrată în evidenţele lor. Cu această adresă, care va conţine şi codul numeric personal al tinerei, lucrătorii DGASPC se vor prezenta la Starea Civilă şi vor declara copilul, căruia i se va elibera şi certificatul de naştere.



12