Medicii de pe ambulanţă au fost solicitaţi, ieri după amiază, să intervină în localitatea Valea Seacă, pentru a salva viaţa unui copil de numai un an şi trei luni care se electrocutase. Ajunşi la locuinţa familiei Pogor, medicii constănţeni au încercat în zadar, mai bine de 30 de minute, să o readucă la viaţă pe micuţă. Părinţii copilului spun că fata era acasă împreună cu bunica ei şi dormea singură într-una din camere. La un moment dat, micuţa s-a trezit, a coborît din pat fără să fie auzită de bunica ei şi a început să se joace prin cameră. Poliţiştii din localitate spun că nu se ştie exact dacă fetiţa a băgat în priză două cabluri sau a desprins-o din perete şi a pus mîna pe conductorii aflaţi sub tensiune. Copila de numai un an a fost găsită leşinată în cameră de către mama ei care a ieşit în stradă cu ea în braţe şi a cerut ajutorul vecinilor. Aceştia au sunat la ambulanţă şi au încercat să acorde primul ajutor copilului pînă la venirea medicilor. Cînd cadrele medicale de pe ambulanţă au sosit la locul incidentului au continuat procedurile de resuscitare însă, după jumătate de oră, n-au mai putut decît să constate decesul. La auzul acestei veşti, bunica fetiţei a avut un şoc, medicii fiind nevoiţi să intervină din nou, de data aceasta pentru a o salva pe bătrînă.