# EŞEC SAU INCOMPENTENŢĂ # Societatea israeliană ICTS şi două dintre filialele sale sunt în centrul anchetei internaţionale în curs, efectuată de experţi pentru a elucida cum a putut urca Umar Farouk Abdulmutallab la bordul cursei 253, unde a încercat să acţioneze explozibili ascunşi sub haine, titrează cotidianul israelian „Haaretz” în ediţia de duminică. Nigerianul Umar Farouk Abdulmutallab intenţiona să comită un atentat la bordul avionului companiei americane Northwest Airlines, ce efectua o cursă Amsterdam-Detroit. ICTS, al cărei sediu social se află în Olanda, furnizează, împreună cu cele două filiale ale sale I-SEC şi PI (Pro-check international), servicii de securitate aeroportului Schiphol din Amsterdam, precum şi altor aeroporturi internaţionale, în special din Franţa, Marea Britanie, Spania, Ungaria, România şi Rusia. În pofida eşecului serviciilor de informaţii americane şi a faptului să pasagerul nigerian nu fusese semnalat ca suspect companiei aeriene, responsabilii ICTS ar fi trebuit să-l interogheze, pur şi simplu, în baza profilului său personal. Vârsta sa, numele său, traiectoria ilogică, costul ridicat al biletului său cumpărat în ultimul moment, faptul că avea doar un bagaj de mână şi numeroase alte indicii ar fi trebuit în mod normal să alerteze interogatorii.
# EXPERŢI ÎN SECURITATE # ICTS, creată în anul 1982 de foşti membri ai Shin Beth, serviciul intern de securitate din Israel şi de foşti responsabili cu securitatea de la compania aeriană israeliană El-Al, are circa 1.300 de angajaţi. Această societate a pus la punct un sistem informatic ce permite stabilirea profilului pasagerilor cu risc, bazat în special pe naţionalitatea lor, origine, trecutul şi comportamentul acestora. Acest sistem a fixat metode de control aplicate cu succes de mai mulţi ani pe aeroportul internaţional Ben Gurion din Tel-Aviv, precum şi la frontierele terestre şi de către companiile israeliene din străinătate. Umar Farouk Abdulmutallab, în vârstă de 23 de ani, a fost împiedicat să arunce în aer avionul Northwest Airlines de către pasageri. Bărbatul sosise la Amsterdam de la Lagos din Nigeria, unde ajunsese de la Accra din Ghana.
# INCULPĂRI ÎN SERIE # Măsurile stricte de securitate luate după atentatul eşuat de Crăciun au sporit vigilenţa la adresa călătorilor. Doi dintre cei trei bărbaţi reţinuţi pentru un incident de securitate la bordul unui avion al Emiratelor Arabe Unite, vineri seară, la aeroportul Heathrow, vor fi deferiţi justiţiei, unul pentru alertă falsă cu bombă şi altul pentru ebrietate, a anunţat, sâmbătă, poliţia londoneză. Robert Fowles, de 58 de ani, originar din Dover, aflat în continuare în detenţie preventivă, va compărea azi în faţa tribunalului din Westminster pentru alertă falsă şi prezenţa în stare de ebrietate la bordul unui avion. Un alt pasager al zborului EK004, cu destinaţia Dubai, Alexander McGinn, de 48 de ani, de asemenea din Dover, a fost inculpat pentru prezenţa în stare de ebrietate la bordul unui aparat de zbor şi eliberat. Acesta va compărea în faţa aceluiaşi tribunal la 22 ianuarie. Cea de-a treia persoană reţinută a fost eliberată fără a fi acuzată. Un Boeing 777 al Emiratelor Arabe Unite care se pregătea să decoleze vineri seara, cu destinaţia Dubai, şi având 330 de pasageri la bord, a fost înconjurat de trupe înarmate ale poliţiei, după ce ar fi fost proferate ameninţări verbale faţă de echipajul avionului. Scanere corporale vor fi instalate înainte de sfârşitul lunii ianuarie la aeroportul Heathrow.