O fregată canadiană aflată în misiune în Marea Neagră, sub comandamentul NATO, a fost survolată de un avion de vânătoare al forţelor armate ruse, o manevră denunţată luni de Guvernul canadian. Avionul militar rus care a efectuat cercuri în jurul „NCSM Toronto“ nu a reprezentat nicio ameninţare pentru nava canadiană, a subliniat ministrul canadian al Apărării, Rob Nicholson, calificând aceste acte drept ”inutil provocatoare şi susceptibile să crească tensiunile în regiune”.
Fregata „NCSM Toronto“ a plecat la sfârşitul lunii iulie de pe coasta canadiană a Atlanticului, cu 250 de marinari la bord şi elicoptere de tip Sea King, pentru a se alătura forţelor NATO.
Rusia a respins, ieri, acuzaţiile formulate de Canada după incidentul din apele Mării Negre, dând asigurări că este vorba despre un zbor planificat anterior. ”Echipajele bombardierului de tip Su-24 şi unui avion de transport militar de tip An-26, aparţinând forţelor armate ruse, au efectuat cu succes, pe 7 septembrie 2014, zboruri planificate în spaţiul aerian al apelor neutre ale Mării Negre”, a declarat Igor Konaşenkov, un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării. ”Itinerarul avioanelor ruseşti trecea prin zona în care se afla fregata canadiană „Toronto“”, a precizat el, subliniind că ”avioanele ruseşti nu s-au apropiat de bastimentul militar străin”.
EXERCIȚII PERICULOASE Două bombardiere strategice ruseşti au efectuat, săptămâna trecută, exerciţii cu tiruri de rachetă de croazieră asupra unor ţinte din SUA, în cursul unei misiuni care a avut loc în paralel cu summitul NATO din Ţara Galilor, relatează postul de televiziune Fox News. Bombardierele ruseşti de tip Tu-95 Bear au fost observate zburând în apropiere de Islanda, Groenlanda şi nord-estul Canadei. Analiza zborului arată ca avioanele au efectuat exerciţii în aşa-numitul „launch box“, punctul optim pentru lansarea rachetelor de croazieră către ţinte din SUA, au afirmat oficiali americani din domeniul apărării.
Dezvăluirile privind aceste exerciţii intervin după ce generalul rus Iuri Iakubov a cerut, săptămâna trecută, Moscovei să-şi schimbe doctrina militară şi să introducă atacuri nucleare preventive contra SUA şi NATO. Generalul Iakubov a declarat că doctrina militară a Rusiei din 2010 ar trebui să fie revizuită şi să califice SUA şi NATO drept inamici. Potrivit unor analişti americani, aceste exerciţii cu tiruri de rachete consituie o avertizare a Moscovei la adresa Occidentului, în contextul crizei din Ucraina.