O furgonetă a doborît stîlpul unei staţii de tramvai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O furgonetă a doborît stîlpul unei staţii de tramvai

Eveniment 23 Decembrie 2006 / 00:00 843 accesări

Circulaţia rutieră pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona podului IPMC, a fost blocată ieri, mai bine de două ore, după ce şoferul unei furgonete a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în plin într-un stîlp de pe trotuar. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.00, cînd Florin Tanasiev, de 21 ani, aflat la volanul unei furgonete Peugeot Boxer, a intrat în depăşirea unui autotren, angajat la rîndul lui în altă depăşire. “Veneam dinspre intersecţia cu strada Dezrobirii şi am intrat în depăşirea unui alt TIR. Am văzut furgoneta în oglinda retrovizoare şi cred că se afla la peste 100 de metri în spatele meu. Nu pot să îmi dau seama cum de a ajuns aşa de repede în dreptul meu, încercînd să mă depăşească pe contrasens, pe linia de tramvai”, a declarat Rep Noman, de 32 ani, şoferul autotrenului Iveco. El susţine că tînărul aflat la volanul furgonetei a acroşat tirul în timpul depăşirii, iar apoi s-a izbit frontal de un stîlp aflat într-o staţie de tramvai. În urma impactului, stîlpul din beton, care susţinea reţeaua electrică de alimentare a tramvaielor şi alte cabluri de telecomunicaţii, s-a prăbuşit la pămînt. De asemenea, un adolescent, de 17 ani, aflat în cabina furgonetei, a fost rănit grav. Băiatul a fost scos dintre fiarele contorsionate de un echipaj de la descarcerare şi transportat la Spitalul Judeţean Constanţa de o ambulanţă. Şoferul furgonetei a suferit cîteva răni uşoare. Poliţiştii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului. Ei spun că urmările coliziunii ar fi putut fi mult mai grave dacă, în staţia de tramvai s-ar fi aflat călători, iar stîlpul s-ar fi prăbuşit peste ei.



12