O HIPERBOLĂ POLITICĂ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

O HIPERBOLĂ POLITICĂ

Politică 18 Iulie 2008 / 00:00 505 accesări

Acest titlu vrea să fie politicos, chiar dacă poate fi interpretat şi ironic. În poezie, hiperbola este o figură de stil care exagerează realitatea pe care o înfăţişează până la dimensiuni incredibile, cu scopul de a accentua efectul liric al imaginii. Nu ştiu dacă politicienii care au alcătuit „Oferta politică PSD + PC, 2008-2012” s-au gîndit la această definiţie, însă eu vreau să îi iau în serios şi voi încerca să analizez pe scurt acest program, pe care îl consider aşa cum aţi citit în titlul editorialului de faţă.

V-am spus că vreau să fiu politicos, nu pentru că îi cunosc de 18 ani pe Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, deşi ei sînt membri ai primului partid din această coaliţie, deoarece amicii mei nu au redactat această ofertă, ci pentru că băşcălia făcută de unele ziare cu simpatii pedeliste a fost mai ridicolă decît programul în sine. Prin redacţiile bucureştene circulă vorba că autorii acestei hiperbole politice sînt Mircea Geoană, Adrian Năstase şi Daniela Popa, preşedinte al PC. Ei bine, eu cred că aceşti trei politicieni sînt pasionaţi în secret de poezie, altfel nu-mi pot explica în ce fel au reuşit o asemenea figură de stil cu adevărat monumentală!

Vă dau cuvîntul meu de onoare, în mod public, că mi-aş dori în modul cel mai sincer ca această ofertă să se îndeplinească, fiindcă atunci am trăi toţi mai bine în România, numai că, din nefericire, nu cred că un asemenea proiect himeric ar putea prinde vreodată contur, nici măcar pe jumătate… Nu trebuie să fii economist ca să îţi dai seama că ai nevoie de vreo zece bugete ale României actuale, pentru a reuşi în patru ani tot cea ce nu s-a făcut în cei 18 care au trecut de la Revoluţie. Şi totuşi, un sîmbure de adevăr există în acest program, însă el se bazează pe o iluzie. Este vorba de speranţa pe care o nutreşte coaliţia PSD+PC de a atrage toate fondurile europene alocate României în următorii 4 ani, dintre care 80% sînt nerambursabile şi valorează cam cît zece bugete naţionale anuale. Dar poate crede cineva că va exista un guvern care este capabil de o asemenea performanţă, în condiţiile în care, după primul an de la aderare la UE, România nu a reuşit să absoarbă nici măcar 15% din aceste fonduri?? Singura ţară care a reuşit o asemenea performanţă a fost Spania, dar asta s-a întîmplat abia după 8 ani de la intrarea Spaniei în UE. Tocmai de aceea va veni o zi cînd acest proiect nu va mai fi himeric pentru România, dar nu ştiu cît avem de aşteptat pînă atunci…

Sper că am reuşit să fiu serios şi politicos, aşa cum mi-am propus de la început, fiindcă speranţa, nu-i aşa, nu moare într-un singur mandat electoral, dar PSD nu trebuie să uite că şi iadul e pavat cu bune intenţii!



12