Ambasadorul Marii Britanii în Kuweit, Michael Aron, în vârstă de 50 de ani, a părăsit postul în urma unor zvonuri potrivit cărora ar fi avut o relaţie cu o angajată căsătorită cu directorul unei bănci în această ţară şi care acum este însărcinată. Michael Aron a revenit în Marea Britanie, unde a primit o funcţie în cadrul Guvernului, după exact un an de la obţinerea postului de ambasador în Orientul Mijlociu. Referitor la revenirea sa, în comunitatea de imigranţi bogaţi circulă zvonuri potrivit cărora acesta ar fi avut o relaţie cu Victoria Cumming, cu 15 ani mai tânără decât el. Victoria Cumming, în vârstă de 35 de ani, a lucrat pentru Ambasada Marii Britanii în Kuwait City şi este căsătorită cu directorul unei bănci cu sediul în această ţară, David Fisk. Tânăra a părăsit luxosul apartament conjugal pentru a reveni, de asemenea, în Marea Britanie, iar prietenii ei afirmă că va rămâne în ţară până la naşterea copilului.
Potrivit legii islamice, Sharia, cuplurile căsătorite care comit adulter riscă o pedeapsă cu 100 de lovituri de bici sau la trei ani de închisoare. Cetăţenii străini riscă aceleaşi pedepse şi sunt, de obicei, deportaţi.
Michael Aron a fost căsătorit cu Rachel Aron, în vârstă de 48 de ani, ambasadoarea Marii Britanii în Belgia, timp de 23 de ani, cuplul având patru copii, în vârstă de 23, 20, 15 şi 13 ani. Cei doi au fost de acord să se despartă. În prezent, Michael Aron este adjunctul directorului pentru Afaceri în Orientul Mijlociu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, expert în probleme de securitate, relaţii diplomatice şi conflicte în regiune. „Ce aţi vrea să spun?”, a declarat acesta pentru presa britanică. „Nu comentăm asupra vieţilor personale ale angajaţilor sau asupra problemelor personalului intern”, a declarat, de asemenea, un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Afacerilor Externe, privind presupusa relaţie între Michael Aron şi Victoria Cumming.