Preşedintele sârb, Boris Tadici, a inaugurat o bază militară, cea mai mare din Serbia, construită în sudul ţării, locuit de o minoritate albaneză importantă şi în apropiere de Kosovo, a cărui independenţă nu este recunoscută de autorităţile de la Belgrad. Baza Sud a fost construită pe o suprafaţă de 35 de hectare pe muntele Cepotina în apropiere de Bujanovac. Aceasta va găzdui 1.000 de militari profesionişti. “Toţi cetăţenii Serbiei care vor pace şi stabilitate şi relaţii interetnice mai bune vor fi mulţumiţi de inaugurarea bazei Sud în pofida tuturor celor care nu vor pace şi se ocupă de crimă organizată”, a declarat Boris Tadici în cadrul ceremoniei. Baza Sud va avea o contribuţie esenţială la pregătirea militarilor care ar putea participa la misiuni internaţionale, a adăugat preşedintele sârb, fără a face alte precizări. Premierul Mirko Cvetkovici, ministrul Apărării, Dragan Sutanovac, şi şeful statului major general, Miloje Miletic, au asistat la rândul lor la ceremonie. Valea Presevo, unde sunt situate oraşele Bujanovic şi Presevo cu majoritate albaneză, limitrofe Kosovo, a fost în 2000 şi 2001 teatrul unor confruntări între forţele sârbe şi separatiştii albanezi care doresc alipirea sudului Serbiei la Kosovo.
Pe de altă parte, Parlamentul sârb a început marţi să analizeze un proiect de lege ce prevede o descentralizare pentru provincia Voivodina, asigurându-i o autonomie extinsă fără a dispune însă de elemente de suveranitate. Acest proiect de descentralizare a agiatat clasa politică sârbă în ultimele lui, unele partide, în special opoziţia naţionalistă şi ultranaţionalistă, temându-se că acesta va favoriza tendinţele separatiste. Potrivit acestui document, Voivodina ar putea semna acorduri cu alte regiuni situate în străinătate, dar nu cu alte state. Adunarea regională nu va putea redacta texte cu regim de lege, iar provincia va dispune de o bancă de dezvoltare. Oraşul Novi Sad, situat la 70 de kilometri la nord de Belgrad, va fi capitala administrativă a Voivodinei. Documentul prevede totodată că Guvernul de la Belgrad ar putea cere Curţii Constituţionale să verifice constituţionalitatea sau legalitatea unei decizii luate de Voivodina, înainte ca aceasta să intre în vigoare. Proiectul de descentralizare a fost adoptat la 8 noiembrie de Parlamentul provinciei.
Voivodina, a cărei populaţie se ridică la două milioane de locuitori într-un stat cu o populaţie totală de 7,5 milioane, este una dintre provinciile cele mai prospere ale Serbiei, în special în domeniul agriculturii. Aceasta cuprinde peste 25 de minorităţi, printre care o importantă comunitate română. Sârbii sunt însă majoritari în regiune.