“O intervenţie militară împotriva Iranului ar fi o gravă eroare”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“O intervenţie militară împotriva Iranului ar fi o gravă eroare”

Externe 08 Noiembrie 2011 / 00:00 390 accesări

”Rusia consideră că o intervenţie militară împotriva Iranului ar constitui o gravă eroare”, a declarat, ieri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, reacţionând astfel la afirmaţia preşedintelui israelian, Shimon Peres, privind această posibilitate. Serghei Lavrov a reiterat că problema nucleară iraniană, ca şi oricare altă problemă a lumii contemporane, nu poate fi soluţionată pe cale militară. “Implicarea militară duce doar la multiplicarea victimelor şi a suferinţelor umane. Orice conflict poate fi soluţionat exclusiv pe baza principiilor aprobate de comunitatea internaţională în statul ONU. Utilizarea forţei este permisă doar în două situaţii: fie în caz de autoapărare, când un stat este atacat, fie la decizia Consiliului de Securitate al ONU”, a explicat ministrul rus. În opinia sa, “unica soluţie pentru eliminarea îngrijorărilor vizând Iranul este crearea condiţiilor pentru reluarea negocierilor între Teheran şi grupul celor şase mediatori (SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie plus Germania)”. Lavrov a adăugat că Rusia promovează de mai bine de un an propuneri concrete pentru depăşirea impasului. “Sper că nu vor fi întreprinse acţiuni care, vrând-nevrând, vor zădărnici şansele actuale”, a concluzionat Lavrov. Preşedintele israelian, Shimon Peres, a apreciat sâmbătă seara că “un atac împotriva Iranului din partea Israelului şi a altor ţări este din ce în ce mai probabil”.

“SUA şi Israelul încearcă să lovească Iranul pentru a lupta împotriva influenţei sale tot mai mari”, afirmă preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, care avertizează împotriva oricărui atac care ar viza ţara sa. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) urmează să publice, astăzi, un raport care, potrivit unor surse diplomatice occidentale, întăreşte suspiciunile cu privire la caracterul militar al programului nuclear iranian, acuzaţie pe care Ahmadinejad o respinge din nou. AIEA dispune de informaţii despre implicarea unor specialişti străini în programul nuclear iranian, scrie ”Washington Post”, citând surse diplomatice. Potrivit unor servicii de informaţii, care au transmis datele lor către AIEA, timp de ani de zile, “un expert sovietic a consiliat colegii iranieni pe tema fabricării de detonatoare similare celor care pot fi folosite pentru detonarea unei încărcături nucleare”.



12