O întîlnire între Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill şi Papa Benedict al XVI-lea este imposibilă, în lipsa unor evoluţii pozitive la nivelul divergenţelor dintre cele două Biserici, a declarat şeful diplomaţiei ortodoxe, Ilarion. Principala divergenţă se referă la vestul Ucrainei deoarece, mulţi creştini ortodoxi de acolo sînt lipsiţi de posibilitatea de a se ruga în biserici. Ilarion a menţionat astfel Biserica Greco-Catolică, privită ca trădătoare, pentru că se supune autorităţii Papei, a cărei renaştere în Ucraina este văzută ca o invadare a teritoriului canonic al Patriarhatului Moscovei. De altfel, acuzaţiile de prozelitism aduse de ortodoxii ruşi l-au împiedicat pe Papa Ioan Paul al II-lea să viziteze Rusia. Papa Benedict al XVI-lea s-a angajat să depună eforturi care să permită apropierea între toate bisericile creştine. Suveranul Pontif s-a întîlnit deja de trei ori cu noul patriarh rus Kirill, care s-a deplasat la Vatican în 2005, 2006 şi 2007, în calitate de şef al Departamentului pentru Relaţii Externe al Bisericii ruse.