Publicul estival de pe litoralul românesc va avea prilejul de a participa, în această duminică, de la ora 10.00, la vernisajul unei expoziţii inedite, găzduită de Galeriile de Artă „President” din Mangalia. Este vorba despre un eveniment expoziţional temporar, organizat în cadrul Festivalului „Callatis 2009”, de Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” Bucureşti, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia.
Scopul manifestării este acela de a prezenta o istorie a vinului din antichitate şi pînă în contemporaneitate şi de a face cunoscute tradiţiile şi obiceiurile celor care au trăit pe aceste meleaguri. Expoziţia cuprinde exponate ale Muzeului de Arheologie „Callatis” Mangalia şi Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” Bucureşti, cu ajutorul cărora oamenii au obţinut, păstrat sau consumat vinul, de-a lungul a peste două milenii şi jumătate.
La vernisajul expoziţiei care va avea loc la Galeriile de Artă „President” din Mangalia sînt aşteptaţi reprezentanţi ai administraţiei locale, ai instituţiilor de cultură şi învăţămînt din Mangalia, precum şi turiştii aflaţi pe litoral, cu prilejul Festivalului „Callatis 2009”.