DEZBATERE Uniunea Social Liberală a organizat, ieri, la Cluj-Napoca, în prezenţa preşedinţilor PSD, Victor Ponta, PNL, Crin Antonescu, şi PC, Daniel Constantin, o dezbatere pe teme de justiţie, al cărei scop a fost generarea de idei şi proiecte utile reformei sistemului de Justiţie din România. În cadrul dezbaterii au fost formulate puncte de vedere cu privire la măsurile care ar trebui luate în direcţia eficientizării actului de Justiţie din România, precum şi pentru întărirea independenţei sistemului judiciar faţă de factorul politic. Potrivit PSD, în cadrul evenimentului de ieri nu a fost lansată viziunea sectorială a USL privind Justiţia. Documentul intitulat „O Justiţie Independentă pentru o Românie Puternică” este una dintre propunerile existente şi nu reprezintă viziunea oficială a USL. „Pe baza părerilor exprimate de participanţi, precum şi de către liderii USL, va fi finalizat proiectul de viziune a USL privind justiţia şi va fi făcut public în mod oficial”, se arată în comunicatul PSD, care precizează că USL militează pentru o justiţie independentă, mult mai puţin supusă presiunilor politice, precum şi pentru întărirea mecanismelor necesare eficientizării actului de justiţie, luptei împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate.
MODIFICĂRI MAJORE În cadrul evenimentului de la Cluj, preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al Uniunii Social Liberale, a declarat că trebuie făcute schimbări în modul de alegere a membrilor Curţii Constituţionale Române (CCR), care ar putea fi numiţi dintre judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Ce facem cu CCR? O numim în continuare politic? Din trei în trei ani, cine e la putere îşi numeşte nişte politruci care nu au nicio legătură cu sistemul de justiţie, dar votează ca o a treia Cameră a Parlamentului. Există soluţii pe care trebuie să le discutăm”, a declarat Ponta. El a spus că ar trebui ca cei nouă judecători ai CCR să nu mai poată fi numiţi decât dintre magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În opinia preşedintelui social democrat trebuie luate decizii şi în ceea ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii. În fine, Ponta a mai spus, cu ocazia dezbaterii viziunii USL pe Justiţie, că, în acest domeniu, problema nu este legată „doar de corupţie”, ci, în primul rând, de cele câteva milioane de procese, pledând pentru o reorganizare a gradelor de jurisdicţie în instanţe.