Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, ieri, că are în proiect elaborarea unei legi a pâinii, precizând că domeniul panificaţiei este afectat de mai multe probleme, una majoră fiind evaziunea fiscală. \"Eu am fost unul dintre susţinătorii acestei legi. Cred că există elemente de bază în care o lege a pâinii se poate face, legată de producerea pâinii şi comercializarea ei. În acest domeniu, evaziunea fiscală este mare şi încă nu sunt toate lucrurile clarificate\", a spus Tabără. El a adăugat că ar trebui rezolvate şi problemele legate de păstrarea şi recoltarea grâului, pentru ca şi în România, la fel ca în alte ţări, oamenii să recunoască raionul cu pâine dintr-un magazin după mirosul de pâine proaspătă. \"Vom încerca să mergem pe această zonă legată de investiţiile în spaţiile de depozitare moderne, cum ar fi acele spaţii pe verticală, pe care le putem vedea şi în Bărăgan\", a precizat Valeriu Tabără.
• PRODUCĂTORII DE PÂINE SALUTĂ O EVENTUALĂ REGLEMENTARE A DOMENIULUI • Reprezentanţii industriei de panificaţie spun că o lege a pâinii ar fi binevenită. \"Evaziunea este pentru noi o mare problemă, care conduce la concurenţă neloială şi diminuarea veniturilor firmelor serioase, fiind afectat, implicit, şi bugetul de stat. O lege care să reglementeze problemele din domeniu este o veste bună pentru noi\", a declarat specialistul PR al Dobrogea Grup, Maria Ionescu.