Modificarea legii de organizare a referendumului a stârnit, ieri, dispute între senatorii opoziţiei şi cei ai puterii, primii susţinând că Guvernul îşi doreşte un popor neinformat, ultimii că are loc o judecare nedreaptă a poporului român, printr-un regal de jigniri. Senatorul PSD Ilie Sârbu a arătat că e justificată o informare, deoarece “electoratul trebuie să ştie ce se doreşte. Dacă i se spune clar că Parlamentul e oaia neagră a României (...) atunci o să ne trezim că, într-o zi, o să facem un referendum în care să desfiinţăm Parlamentul, fiindcă el devine o greutate pentru preşedinte, pentru Boc şi aşa mai departe”. Colega sa de partid, Lia Olguţa Vasilescu, a acuzat Guvernul că, prin nesusţinerea adoptării acestei propuneri legislative, îşi doreşte un popor neinformat. În schimb, pedelistul Dumitru Oprea a încercat să sugereze că, în fapt, s-au adus jigniri românilor. Replica Liei Olguţa Vasilescu a fost promptă: “Nu a spus nimeni că trebuie să creştem IQ-ul poporului român, ci doar că trebuie să-l informăm”. Potrivit propunerii de completare a art. 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, Guvernul va fi obligat să întocmească un raport care să conţină atât punctul de vedere al susţinătorilor, cât şi al adversarilor problemei supuse referendumului, document care ar trebui expediat tuturor cetăţenilor cu drept de vot cu cel mult 15 zile înainte de referendum. Propunerea legislativă, fiind o lege organică, urmează să fie supusă votului în şedinţa de luni. Senatul este primă Cameră sesizată, decizia finală urmând a fi luată de Camera Deputaţilor.