CONFLICT MOCNIT Băncile și autoritățile se află în război rece. Se mai sabotează un contract de credit, prin sentință judecătorească, bancherii fiind obligați să-l convertească în cursul de la data acordării; se mai execută silit un sărman momit cu bomboane, prin 2007, să-și facă „un super-credit cu rată mică... în franci elvețieni“, fără să i se sufle un cuvânt despre ce înseamnă riscul valutar și despre cum o să îi sară rata lunară de la 2.500 la 3.700 lei. Lumea așteaptă înfrigurată o decizie - vor fi sau nu obligați bancherii, pe modelul semi-totalitar din Ungaria, să convertească toate împrumuturile în valute și rate de schimb favorabile DOAR pentru clienți? Ignorând pentru o secundă faptul că s-ar încălca un contract semnat de ambele părți (bănci șirete și clienți neinformați), probabil că ar trebui să urmăm și noi modelul unguresc. Nu de alta, dar după toate pierderile suferite în Ungaria, după ce Guvernul populist de la Budapesta a forțat convertirea în forinți a împrumuturilor în valute exotice, nicio bancă nu a plecat. Putem estima că nici de-aici nu se vor retrage; până la urmă, businessul e mult prea bun ca să fie stricat de câteva credite. Nu lipsesc, însă, amenințările. Șeful Direcției de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, spunea marți că trei bănci vor declanșa procedura de infringement la adresa României, dacă pierderile suferite în urma trecerii unui asemenea proiect legislativ ar fi prea mari. Ulterior, Cinteză a avertizat că alte patru bănci ar putea da faliment, dacă legea s-ar aplica în forma inițială (cea cu alegerea unui curs valutar care să fie în favoarea clienților). Puțin probabil (din păcate, din fericire?). La fel cum nici legea falimentului personal nu va trece vreodată în România, nici măsura extremă de protejare a debitorilor prin covertirea împrumuturilor în cursul de schimb de la data semnării contractului nu va avea șanse.

PROIECT UȘOR DE DEMONTAT Săptămâna trecută, Tribunalul din Galați a dat prima sentinţă definitivă în cazul unui credit contractat de la Volksbank în franci elveţieni şi a dispus convertirea acestuia în lei, la cursul de la data acordării împrumutului, la care se adaugă o majorare de 10%. Atenție - contractul avea o clauză inclusă potrivit căreia clientul poate solicita transformarea numai dacă rata de schimb se apreciază cu 10% faţă de momentul contractării! În lipsa unei asemenea clauze, instanțele nu pot face nimic. Oricum, dacă, prin absurd, proiectul în cauză ar trece, românul n-ar beneficia de un sprijin juridic prea convingător. Potrivit textului, băncile nu sunt obligate în mod explicit să convertească imediat creditul, ci clientul are OPȚIUNEA de a face asta. La final, o dilemă - omul ia credit la un curs de 2,6 lei/franc elvețian. Vine criza, cursul ajunge la 3,6 unități, rata e mai mare. Trece legea în cauză, se ajunge în instanță, rata se calculează iarăși pe baza cursului de 2,6 unități. Ce se întâmplă dacă francul se depreciază față de leu și se ajunge la 1,3 - 1,4? Se va da o lege prin care bancherii să poată converti creditele la un curs avantajos pentru ei? Se va păstra cursul de 2,6? E clar că cineva de la Centru n-a luat în calcul toate aspectele, rațiunile din spatele războiului rece fiind mai degrabă electorale.