Investitorii străini în domeniul energiei solicită urgentarea implementării legislaţiei în domeniul energiei regenerabile care să asigure un cadru stabil şi predictibil, precizând că, în caz contrar, România ar putea pierde investiții de cinci miliarde de euro. „Trebuie să ne asigurăm că România nu va pierde proiectele de energie regenerabilă. În acest sens este nevoie de o legislaţie predictibilă şi stabilă. Sectorul energiei regenerabile funcţionează în cadrul unei legislaţii vechi din 2004, iar investitorii îşi amână planurile de dezvoltare de producţie”, a declarat ieri, la o masă rotundă pe tema energiei regenerabile organizată de Consiliul Investitorilor Străini (CIS), Frank Hajdinjak, preşedintele grupului de lucru pe energie al Consiliului şi director general al E.ON România. El a arătat că România are un potenţial investiţional în domeniul energiei regenerabile, doar în sectorul eolian de cinci miliarde de euro în următorii trei ani, respectiv 3.000 de MW instalaţi, în condiţiile în care 1 MW instalat costă 1,7 milioane de euro. „Estimările aparţin Asociaţiei în domeniul energiei regenerabile. Investiţiile vor fi mult mai mici dacă nu se implementează mai multe măsuri de sprijinire a sectorului. Cum investiţia medie într-o capacitate de generare în acest sector se ridică la 100 milioane de euro, nu există niciun investitor capabil să susţină un plan de investiţii care să primească o asemenea finanţare în absenţa unui cadru legislatic clar, stabil şi prietenos”, a spus Hajdinjak. În acest sens, CIS propune o serie de măsuri urgente necesare pentru atragerea de investiţiilor, printre acestea numărându-se implementarea cu prioritate a legislaţiei atât primare, cât şi secundare. România a adoptat încă din 2008 o lege în domeniu care defineşte cadrul de stimulente pentru investiţii în acest sector, dar autorităţile de Bruxelles nu au fost notificate cu privire la acest document, astfel că legislaţia nu se aplică, spun reprezentanţii CIS.