Cel puţin trei persoane au fost rănite, marţi, după ce o macara s-a prăbuşit peste un pod, la periferia oraşului american New York, informează presa americană.
Potrivit postului Fox 5, macaraua s-a prăbuşit peste Podul Tappan Zee, situat în partea de nord a oraşului New York.
Structura metalică de zeci de metri nu a lovit nicio maşină, deşi circulaţia era destul de intensă pe ambele sensuri de mers.
Trei persoane au fost rănite din cauza unor accidente rutiere uşoare produse în încercarea şoferilor de evitare a structurii metalice care bloca circulaţia.
Traficul rutier este blocat pe zeci de kilometri din cauza accidentului produs pe podul care face legătura între districtele Rockland şi Westchester.
Macaraua prăbuşită era folosită la construirea unui nou pod peste Râul Hudson.
Zeci de echipaje medicale au fost trimise la locul incidentului.