O versiune din bronz a sculpturii „Mademoiselle Pogany\", realizată de Constantin Brâncuşi, care a aparţinut unei familii de români, constituie obiectul unor aprige dispute judiciare între doi oameni de afaceri şi colecţionari din Statele Unite ale Americii şi Norvegia, potrivit ediţiei electronice a „The New York Times”. Procese pentru atribuirea versiunii din bronz a sculpturii, care datează din 1913 şi înfăţişează bustul unei femei, au loc în săli de judecată din Manhattan (New York), Oslo şi Paris. Faptul că doi colecţionari de artă de renume au cheltuit milioane de dolari pentru a obţine sculptura lui Brâncuşi a făcut ca disputa dintre Alexandru şi Alvaro Botez, proprietarii iniţiali ai operei de artă, să fie din ce în ce mai aprigă.
Pe 1 iulie 2007, omul de afaceri norvegian Christen Sveaas a semnat nişte contracte separate pentru a cumpăra statuia de la cei doi fraţi. Într-unul dintre contracte, cu Alexandru şi cei doi copii ai săi, Sveaas a fost de acord să plătească pentru jumătate din drepturile asupra „Mademoiselle Pogany\" suma de şapte milioane de dolari, o sumă suplimentară urmînd a fi plătită dacă revendicările din partea română erau eliminate. În cadrul unei înţelegeri separate semnate de fiica lui Alexandru, Sveaas a fost de acord să-i plătească lui Alvaro suma de 5,6 milioane de dolari pentru jumătatea acestuia. Alvaro, însă, nu a fost mulţumit de această sumă şi a anulat contractul, spunînd că a fost indus în eroare şi că el nu-i acordase nepoatei sale dreptul de a negocia în numele lui.
Din cauza problemelor juridice, fraţii au început negocierile cu un alt cumpărător, Studio Capital, din Belize, deţinută de un om de afaceri de origine mexicană, David Martinez. În august 2007, Alvaro Botez a mers cu sculptura în Elveţia, în vederea încheierii tranzacţiei cu Martinez, unde un negustor de artă din New York, care îl reprezenta pe Martinez, Dominique Lévy, de la L&M Arts, a evaluat obiectul. O săptămînă mai tîrziu, fără a-l informa pe Sveaas, fraţii Botez au vîndut sculptura lui Martinez, pentru 14 milioane de dolari, documentele juridice indicînd faptul că obiectul de artă fusese evaluat la 38 de milioane de dolari. În plus, dacă problemele din partea română vor fi rezolvate în următorii şase ani, Alexandru ar primi jumătate din preţul de piaţă al sculpturii, mai puţin decît cele 7 milioane de dolari pe care acesta deja le primise. Totodată, Studio Capital a fost de acord să le ofere fraţilor Botez pînă la 420.000 de dolari despăgubiri pentru orice reclamaţie făcută de Sveaas. De atunci, sculptura nu a mai fost văzută.
Cînd a aflat de tranzacţie, Sveaas i-a dat în judecată pe fraţii Botez la un tribunal din Norvegia, şi pe Martinez şi asociaţii săi, la Curtea Supremă din Manhattan. Luna trecută, un tribunal din Oslo a stabilit că Sveaas are dreptul la jumătate din sculptură în baza contractului din 2007, acesta declarînd că vrea să facă apel pentru a cîştiga drepturi totale asupra operei de artă. El a obţinut, totodată şi despăgubiri de 1,5 milioane de dolari.
În ceea ce priveşte procesul de la tribunalul din Manhattan, Sveaas cere lui Martinez despăgubiri de 40 de milioane de dolari - sumă la care a evaluat el lucrarea „Mademoiselle Pogany\" -, plus 40 de milioane de dolari, daune penale. Revendicată şi de Statul Român - ca obiect de patrimoniu naţional cu o valoare estimată de circa 100 de milioane de dolari -, se pare că sculptura se află, în prezent, într-un depozit al celui de-al doilea presupus proprietar, o companie care se află în legătură cu David Martinez.
Alexandru şi Alvaro Botez susţin că sculptura a intrat în posesia familiei lor în 1914, cînd Brâncuşi le-a făcut-o cadou bunicilor din partea mamei. În 1976, familia a împrumutat opera de artă Muzeului Naţional de Artă al României, pentru o expoziţie de două-trei luni. Dar guvernul român a refuzat, la acea dată, să returneze opera, susţinînd că face parte din patrimoniul cultural al ţării. Au trecut două decenii pînă cînd o hotărîre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a permis familiei să reintre în posesia sculpturii, în anul 2000. Pe perioada procesului, fraţii Botez au cumpărat opera de la unchiul lor. Ulterior, cei doi fraţi au emigrat, Alexandru la Oslo şi Alvaro la Paris. La un moment dat, cei doi au încercat să scoată la licitaţie obiectul de artă, la casa Christie\'s din New York, dar acest lucru nu a fost permis din cauza obiecţiilor Statului Român.
Constantin Brâncuşi, prieten al lui Pablo Picasso şi Marcel Duchamp, este unul dintre maeştrii sculpturii secolului al XX-lea. Sculpturile lui Brâncuşi au stabilit, de cîteva ori, recorduri de preţ la licitaţii. În 2005, opera sa „Pasărea în spaţiu\" a fost vîndută la o licitaţie organizată de casa Christie\'s din New York, pentru 27,5 milioane de dolari. Sculptura „Mademoiselle Pogany\", care datează din 1913, există în cinci versiuni.