O mare onoare pentru Tecău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O mare onoare pentru Tecău

Sport 06 Iulie 2012 / 00:00 456 accesări

Constănţeanul Horia Tecău, cel mai bun tenismen român al momentului, s-a declarat onorat de decizia COSR de a-l desemna portdrapelul delegaţiei României la festivitattea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. „Am primit vestea chiar la Londra, unde particip la turneul de Grand Slam de la Wimbledon. Pentru mine este un sentiment minunat. Sunt onorat să fiu portdrapelul ţării mele. Cu drapelul în mâini, ştiu că îi voi avea alături pe toţi românii. Asta mă face să fiu mai puternic şi, de ce nu, să încerc să aduc o medalie României”, a declarat primul constănţean din istorie care se va afla în această postură. Sportivul în vârstă de 27 de ani a mărturisit că emoţiile vor fi cu atât mai mari, cu cât turneul de tenis va avea loc la All England Club, locul unde a cunoscut cele mai mari performanţe din carieră, la turneul de Grand Slam de la Wimbledon. „Pentru mine, Londra este un loc cu o semnificaţie deosebită. Am jucat două finale la Wimbledon şi vreau să câştig în acest an. Vreau să devin campion la Wimbledon şi să port drapelul României pe stadionul olimpic. Totul este un încă un vis, dar sunt foarte aproape să îl transform în realitate”, a spus Tecău, care va juca la JO 2012 în proba de dublu alături de Adrian Ungur. Tenismenul clasat pe locul 11 ATP la dublu ar putea evolua şi în proba de dublu-mixt, alături de una dintre jucătoarele române care vor participa la simplu: constănţeanca Simona Halep, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea sau Irina-Camelia Begu.

CALIFICAT ÎN SEMIFINALE. Alături de suedezul Robert Lindstedt, partenerul său de dublu, Tecău s-a calificat, ieri, în semifinalele turneului de la Londra. Cei doi au trecut în sferturile de finală de cuplul format din italianul Daniele Bracciali şi austriacul Julian Knowle, cu 6-4, 6-2, 6-4, după o oră şi 40 de minute de joc. În semifinale, Tecău şi Lindstedt vor întâlni astăzi dublul alcătuit din austriacul Jurgen Melzer şi germanul Philipp Petzschner. Cele două perechi au disputat finala la Wimbledon în urmă cu doi ani, victoria revenindu-le lui Melzer şi Petzschner, cu 6-1, 7-5, 7-5. Prin calificarea în semifinale, Tecău şi Lindstedt şi-au asigurat un cec în valoare de 65.000 de lire sterline.



12