Reprezentanţii Ministerului Educaţiei lucrează cu primăriile pentru implementarea programului de after-school în instituţiile unde există spaţiul necesar. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că doreşte ca, odată cu reducerea numărului de ore şi a cantităţii de materie predată la şcoală, să implementeze, încă de anul şcolar viitor, un program de after-school pentru elevi. Prin acest program, elevii vor petrece mai mult timp la şcoală sub supravegherea dascălilor, care îi vor ajuta la lecţii, vor pregăti activităţi extracurriculare, artistice sau sportive şi vor avea parte şi de o masă caldă. Ministrul se gîndeşte să acopere costurile pentru masa elevilor, parţial din fondurile pentru programul “Cornul şi Laptele”, parţial din banii părinţilor. “Nu vom renunţa la programul prin care se asigură zilnic cornuri şi produse lactate pentru elevi, dar în şcolile unde va exista after-school, ne gîndim să înlocuim cornul şi laptele cu o masă caldă”, a explicat ministrul Educaţiei. Andronescu a adăugat că programul va fi introdus treptat în şcoli, la început în instituţiile unde există spaţiul necesar, urmînd ca ulterior să se construiască mai multe clădiri care să adăpostească elevii la after-school.