“Fondurile intrate în România pentru a cîştiga din diferenţialul de dobîndă sau oscilaţiile de curs, precum şi investiţiile făcute pe piaţa de capital nu depăşesc două miliarde de euro”, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la Forumul Financiar Sud-Est European organizat de grupul Media On. Potrivit guvernatorului BNR, aprox. 400 de milioane de euro se aflau pe piaţa valutară românească înainte de relaxarea regimului de flotare, în noiembrie 2004, iar peste 800 de milioane de euro au intrat pînă în vara anului trecut. În opinia sa, pericolul intrării unor capitaluri speculative pe piaţa românească a trecut o dată cu reducerea dobînzilor la nivelurile actuale, peste care s-a suprapus o majorare a ratelor şi pe pieţele internaţionale.
“Cînd am liberalizat piaţa de capital, România a trecut printr-o perioadă foarte grea, ţinînd cont de faptul că la noi dobînzile bancare erau undeva între 16 şi 20% pe an, iar în UE erau de 2-3%. Am fost nevoiţi să apelăm la metode neortdoxe pentru a scăpa de ceea ce ne era teamă că s-ar putea întîmpla. Oricum, prima şi cea mai grea provocare aproape că am depăşit-o. România este o piaţă mică şi o mişcare de capital de aprox. 2-3 miliarde de euro poate bulversa piaţa”, a explicat Isărescu. În ceea ce priveşte cursul de schimb, Isărescu îşi păstrează poziţia pentru o apreciere care să fie însoţită de sporuri de productivitate: "Nu am fost de acord cu previziunile de pe piaţa din Londra la momentul liberalizării, cînd se indica un curs de 2,9 lei/euro. Nu era un nivel sustenabil." Isărescu a arătat că banca centrală nu consideră creşterea cursului din ultima perioadă ca fiind o depreciere a monedei naţionale, avînd în vedere cîştigul substanţial înregistrat de leu în ultimele 12 luni. "Lumea s-a arătat surprinsă de o mişcare de la 3,47 lei/euro la 3,57 lei/euro. Intrăm în lumea globalizată. Mişcări de acest gen vor mai fi", a mai spus Isărescu.
Ţinta de inflaţie ar putea fi depăşită şi în acest an
“Ţinta de inflaţie de 5% +/- 1 punct procentual ar putea fi atinsă în acest an în funcţie de modificările pe care Guvernul le va aduce calendarului de ajustare a preţurilor administrate, iar curba de inflaţie prognozată se va muta în 2007”, a afirmat guvernatorul băncii centrale. El spune că, în prezent, există o probabilitate mare ca la sfîrşitul anului să constatăm că şi marja va fi depăşită. “S-ar putea ca această cocoaşă anticipată la inflaţie să se ducă spre 2007, în funcţie de ce hotăreşte Guvernul cu preţurile administrate şi în acest an să ne încadrăm în ţintă. Cu siguranţă ţinta de inflaţie nu va fi atinsă, dar să vedem dacă se va întîmpla anul acesta sau anul viitor", explicat Isărescu. Guvernatorul a confirmat că BNR poartă discuţii cu Guvernul pentru stabilirea definitivă a calendarului de ajustare a preţurilor administrate, astfel încît să poată definitiva şi anunţa ţinta de inflaţie pentru 2008.
Rata inflaţiei a scăzut anul trecut la 8,6% de la 9,3% în 2005, dar a depăşit prognoza BNR, care a avut o ţintă de 7,5% cu o variaţie de un punct procentual. Creşterea preţurilor administrate, cum ar fi cele la utilităţi, a fost unul dintre principalii factori care au determinat majorarea inflaţiei. Pentru acest an BNR a stabilit un interval de variaţie de 4-6%, dar Isărescu a precizat că inflaţia ar putea ajunge şi la 6,8%. Deşi ţinta de inflaţie pentru 2007 este de 4%, Isărescu a arătat este foarte probabil ca în 2008 să fie stabilită la 4%. Referindu-se la colaborarea cu Guvernul, guvernatorul băncii centrale a precizat că BNR se comportă ca un portar de fotbal, numai că instituţia bancară trebuie să "apere stabilitatea preţurilor, indiferent dacă cei din apărare sau de la mijlocul terenului joacă mai bine sau mai slab." El a spus că ar exista şi o soluţie pentru cazul în care "jucătorii de cîmp" nu fac faţă jocului: "Vom cere arbitrului, adică UE, să treacă rapid la loviturile de la 11 metri".